Ninge duios pe sufletul meu.
Fulgi răzvrătiţi împietresc
obosiţi
pe genele timpului
şi ard amintiri
ce-mi cântăresc vieţile trecute
pustiite prin veacuri
adunate acum în prima zăpadă!
Şi, ninge!...
Ninge duios
pe sufletul primei zăpezi!
ANOTIMPUL LACRIMILOR
Anotimp al lacrimilor încrustate
pe palmele plânse ale sufletului
mă-năbuşi cu iluzia veşniciei
şi flacăra nevăzută
ce-mi devorează
în linişte
timpul.
Anotimpuri îngropate revin
în memoria timpului meu
unduindu-şi pletele
peste anii mei netrăiţi.
Mă strecor, printre clopote,
cu dangăt mut,
în toate ungherele inimii tale
fără să ştii când
îi voi sparge pereţii.
ANOTIMPURI PIERDUTE
Anotimpuri pierdute se dezlănţuie
în viforniţe liniştite
şi înalţă ramuri de sânge
ce curg ca iedera-albă-sălbatică,
unde nimic nu mai aminteşte
urma din umbra
anotimpului de uitare.
ANOTIMPURI BEZMETICE
Anotimpuri bezmetice
prinse în jocul ielelor
dănţuiesc pretutindeni
şi vor să mă-nhaţe
din casa luminii.
ANOTIMP ÎNCĂTUŞAT
Vine anotimpul încătuşării
ce-şi zornăie zalele
pe tâmplele mele;
îmi scutură pământul de stele
acoperindu-mi lumina,
de unde ţâşnesc
cu strigăt înalt
în ecoul prunciei.
ANOTIMPUL TĂCERII
Am adormit în anotimpul tăcerii
al reîntoarcerii,
al sufocării,
al destrămării cuvântului
pândind fereastra strigătului
din răvăşitele plete
ale adevărului.
ANOTIMPURI RISIPITE
Sunt primăvara de pământ
evaporată pe soare
Sunt toamna din pământ
risipită-n ţărână
ce a rodit prin vara uitată
şi-aşteaptă scuturarea
seminţelor iernii.
ANOTIMP FĂRĂ TRUP
Sunt amintirea
unui anotimp fără trup,
fără nume
uitat pe drumul cenuşii
în candele de sânge,
contopit în umbra mormintelor
fără timp,
fără trup,
fără lumânări.
ANOTIMPURI INERTE
Când marea va creşte pe munte
ca floare-de-colţ
şi izvoarele vor umple văzduhul,
fără cântec de ploaie,
voi deveni pasărea mării
pe genele valului,
transformându-mă-n paleta de culori,
fără nicio culoare…
cu care-ţi voi picta
anotimpurile toate.
