sâmbătă, 13 februarie 2016
luni, 25 ianuarie 2016
INSEGNAMI
!
come fermare questo tempo
col suo corso caotico ?
poter insinuare tra le tue ciglia
una carezza,
un canto,
una poesia,
una parola
- così che una profonda luce –
germogli e brilli
nel tuo cuore.
DIMMI!
Dimmi!
da dove iniziano
e da dove giungono i penisieri?
ricordi di un passato che non ho vissuto?
Dove si è perduto il reame
sul quale pure di notte,
i fiori sono raggi di luce?
Dimmi!
Mostrami!
Dov’è lo spartiacque delle sorgenti?
il posto dove perfino le anime avvizzite
possono fiorire
almeno una volta?
A CHI
IMPORTA ?
A chi importa l’apprensione
e la mestizia delle stelle che calano in me ?
A chi importa le salici che rimpiangono me,
il fiume che si getta nel lago,
dove galleggia la mia ombra
abbracciata alla sua immagine nell’acqua ?
A chi importa il cielo rovente
con ciocche di capelli canuti
lasciato dalle nubi ormai insofferenti l’azzurro ?
Tantissime domande in me…
cui l’universo risponde
sempre con il suo mutismo.
CUI ÎI
PASĂ ?
Cui îi pasă de îngândurarea
şi tristeţea stelelor ce coboară în mine?
Cui îi pasă de sălciile ce mă plâng,
de râul ce se aruncă în lac,
unde pluteşte umbra mea
mână în mână cu imaginea ei în apă?
Cui îi pasă de cerul fierbinte
cu şuviţe cărunte
rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul?
Atâtea întrebări îmi rămân...
la care universul răspunde
mereu cu marea lui muţenie!
protejat copyro/ versuri: Viorela Codreanu Tiron, trad. Geo Vasile
din vol. bilingv: Tăcerea ghimpilor/
Il silenzio delle spine
joi, 21 ianuarie 2016
NEDEFINITĂ AŞTEPTARE
Mă rup
timpului mării,
destinului implacabil,
zadarnicelor clipe,
ce îndrăznesc
să-ntârzie în palmele
mele
împietrite de
aşteptare.
Dar cum? Cum să mă rup
de această
nedefinită
aşteptare?
E ca şi cum...
aş vrea să rup
întunericul în două,
sau cruzimea
sau vântul...
DUMNEZEU TACE!
Către
Tine, Doamne,
privirile
au rămas pironite!
aşteaptă
să le arăţi
unde-ai
ascuns
taina
pământului
şi
a vieţii de aici?
Auzul
se-ncordează
s-audă
ceva!
...............................
Dar
Dumnezeu tace!
şi
morţii mei...
tac
alături de El.
ŞI... IARTĂ, DOAMNE!
Fără
tine
sunt
fir de nisip fără memorie,
sunt
bob de grâu fără sămânţă.
Dă-mă,
Doamne, vântului de miazăzi!
să
mă ascundă în poalele cerului
şi
să mă închidă în carapacea luminii.
Împreunează-mi
mâinile în rugăciune!
Ocroteşte
cuvântul ce nu mă omoară
şi
acoperă-mi cerul cu întregul Tău nume!
Şi...
iartă, Doamne, copila sălbatică
ce
uită numele Tău fără voie.
DIALOG SIMPLU
- Sunt Iubirea
mila
şi mângâierea
înţelegerea
şi speranţa
Bucuria,
Adevărul şi Viaţa!
Tu
cine eşti?
- Eu?! Omul care-a uitat
să se bucure.
protejat copyro/ Viorela Codreanu Tiron
marți, 12 ianuarie 2016
duminică, 10 ianuarie 2016
„Sunt vărsat(ă) ca apa
şi toate oasele mi-au ieşit din încheieturi; inima mi s-a făcut ca ceara şi se
topeşte înlăuntrul meu.“
Psalmul 22, 14
Iartă, Doamne,
ultima iubire
azvârlită pe răscrucea
drumurilor prăfuite.
Iartă, Doamne,
neplânsele lacrimi
din talismanul tăcerii,
ascuns în legenda a doi străini!
Iartă, Doamne,
toate ploile din pletele mele
răvăşite de seminţele vieţii.
Iartă, Doamne! Iartă!
Tu eşti ca o biserică
zidită de Dumnezeu
în care mi-am adunat
toate sfeşnicele zilelor mele;
în care ţi-am pictat toţi pereţii
cu îngerii Domului... în
nădejdea
netăgăduită,
că, poate,
ai să vezi drumul
în care am băut apa sfinţită
şi-am îngenunchiat
în faţa altarului tău,
în care-am adormit
învăţând...
să aştept (...?)
învăţând să învăţ!
Adormită-n cuvânt
ruga mea va porni
printre arbori fără rădăcini
înmugurind în coliere-de-rouă,
alături de lacrimi,
prin ruga primului cuvânt
plecat dincolo de tine.
Sunt un fluviu anonim,
fără memorie,
fără poveste...
un fluviu indiferent
de pasiunile
pe care le mai poate aprinde
pe malurile sale.
Sunt acelaşi fluviu anonim
oglindit în singurele ramuri
ale salciei peste care-am păşit,
în liniştea dureroasă
a talazurilor.
Desculţă de gânduri,
desfrunzită de vise
îmi cresc rădăcinile
pe lujerul ploii,
şi-mi legăn ramurile
pe creştetul pământului.
Arşiţa nopţii
cade osândită
de miezul grâului copt.
Frunzele crescute
în primăvara morţii
mă dor...
Flori de lotus
orbecăiesc prin sufletul meu
într-o goană nebună...
şi cântă...
protejat copyright/versuri - Viorela Codreanu Tiron/ pitura Gianni Strino
miercuri, 6 ianuarie 2016
NEPUTINŢĂ
Doamne,
m-ai aşezat la
începutul unui drum
atât de lung, atât
de greu !
Şi-n drum mi-ai
semănat tot lumânări aprinse
în locul copacilor
verzi
ce-aveau să-mi
ţină de umbră,
să nu mă ardă
năvalnicul soare de viaţă.
Lumânările mi-au
luminat drumul
în noaptea eclipsei
totale,
dar
lacrimile-iernii mi-au ars mâinile
ce voiau să-mbrăţişeze
flacăra albă şi
blândă.
ÎNDURĂ-TE, DOAMNE !
Îndură-te, Doamne,
şi dă-mi :
dă-mi adierea
zefirului
din patima
naşterii mele
şi leagănul vieţii
din zarea luminii !
Dă-mi cupa iubirii
s-o vărs peste
lume,
balsam să se
aştearnă pe suflete !
Şi-nvaţă-mă,
Doamne !
să înţeleg muzica
din strunele
curcubeului,
ca liniştită
s-adorm în braţele Tale
şi rugă să fiu
peste noapte.
Protejat copyright/
Viorela Codreanu Tiron
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
