Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

sâmbătă, 28 noiembrie 2015


Dialog simplu

— Sînt iubirea
mila şi mîngîierea
înţelegerea şi speranţa
bucuria, adevărul şi viaţa!
Tu cine eşti?
— Eu?! Omul care-a uitat
                     să se bucure.

Egyszerű párbeszéd

— A szerelem vagyok
a könyörület és simogatás
megértés és remény
az öröm, az igazság és az élet!
Te ki vagy?
— Én?! Az emberekkel elfelejtettem boldog lenni.

Fără titlu

V-am scris povestea mea
pe-o coajă de mesteacăn
ce-am aruncat-o-n foc!
De nu o vreţi:
Vegheaţi!...
Nici o scînteie să nu sară!
Să nu vă ardă pragul minţii!

Cím nélkül

Egy nyirfa kérgére írtam meg mesémet
azt pedig a tűzbe hajítottam.
Ha akarjátok: virrasztok!
Egy szikra se szóródjon szét,
hogy megégesse az értelem küszöbét.

Întotdeauna

Am trăit o mie de vieţi
şi-n fiecare te-am iubit
o dată ca apa,
altă dată ca focul,
apoi, pămînt m-am făcut,
şi cer m-am făcut
risipindu-mă-n ziua şi noaptea
de pe genele tale.


Mélység

Megéltem ezer életet,
mindegyikben szerettelek,
úgy, mint a vizet,
máskor, mint a tüzet
vagy azt, ami a földből teremtődött
majd éggé lettem
elvesztem szemeid
nappalaiban és éjszakáiban.

Acum ca şi atunci

Acum ca şi atunci
vuiesc amintirile
năpăsătoare,
’năbuşitoare,
neostoite,
neobosite,
cum la fel vor vui
cînd noi nu vom mai fi.

Most és mint akkor

Most, mint akkor
emlékek süvítenek
közönyösen,
fojtogatva,
szomjasan,
így fognak körülöttünk üvölteni
akkor is, mikor már nem leszünk.

PROTEJAT COPYRIGHT !

duminică, 22 noiembrie 2015






Quante volte?

Quante volte ho spiato i tuoi
sogni nei miei?
e ho visto l’ombra dell’illusione
negli arabeschi astrali
quando le onde lambivano le mie gambe?!
Quante volte ho bruciato alle porte del mare
ricordi-smarriti-fiori-di-sogno-avvizziti
in silenti echi
e tranquille-angosce
disfatte nell’alveo del sonno dall’insonnia ?!


DE CÂTE ORI?

De câte ori am pândit visele tale
în visele mele?
şi am văzut umbra iluziei
în arabescuri stelare
când valurile-mi sărutau picioarele?!
De câte ori am ars la porţile mării
amintiri-rătăcite -  flori-de-vis-ofilite
în tăcute ecouri
şi liniştite-nelinişti
sfărmate-n albia somnului de nesomn?!


 SENTO ANCORA…

Sento ancora il vibrato
del verso dell’usignolo recluso
scatenato come bufera
sopra le mie pianure distese
dove canta ancora
la gioia - del duolo
e lo strazio.

MAI AUD ŞI-ACUM...

Mai aud şi-acum vuietul
din cântecul privighetorii întemniţate          
dezlănţuit ca o vijelie
asupra câmpiilor mele întinse
unde mai cântă
bucuria-durerii
şi jalea.



TANTO, MA TANTO

Tanto, ma tanto amai
e tanto, ma tanto guardai
il ricordo dell’amore,
che gli occhi piansero addolorati –
addolorati fino a disgregarsi.
E tra tutti questi granelli di polve
che copre il verde primaverile,
ti guarderanno sempre quegli occhi…
che il soriso della morte suggellò una volta.
E il mio cuore
ballerà su tutto questo universo
perchè saprà
che dalla polve che ne sarà
potrà sorriderti come ad un estraneo.


ATÂT DE MULT

Atât de mult am iubit
şi-atât de mult am privit
amintirea iubirii,
încât ochii au început să doară -
să doară până la descompunere.
Şi dintre toate aceste fire de praf 
ce acoperă verdele primăverii       
te vor privi mereu ochii  aceia...
pe care surâsul morţii i-a închis cândva.
Şi inima mea
va dansa peste tot acest univers
pentru că va şti
că din pulberea ce va fi
îţi va putea zâmbi ca unui străin.

copyright: Viorela Codreanu Tiron /trad. Geo Vasile





joi, 19 noiembrie 2015



      DIMMI!


Dimmi! da dove iniziano
e da dove giungono i penisieri?
ricordi di un passato che non ho vissuto?
Dove si è perduto il reame
sul quale pure di notte,
i fiori sono raggi di luce?
Dimmi! Mostrami!
Dov’è lo spartiacque delle sorgenti?
il posto dove perfino le anime avvizzite
possono fiorire
almeno una volta?    


        SPUNE-MI!

Spune-mi! de unde încep
şi de unde vin gândurile?
aceste amintiri dintr-un trecut netrăit?
Unde s-a pierdut tărâmul
pe care, până şi noaptea,
florile sunt luminoase?
Spune-mi! Arată-mi!
unde este cumpăna de sus a izvoarelor?
locul în care până şi sufletele uscate
pot înflori
măcar o dată?


     


  TROPPO TEMPO

Troppo tempo fui assente dal mio essere
le braccia incrociate!
Troppo tempo aspettai
la mano tesa verso i tempi!
e ci ho creduto!...
che tutto si compierà da sé.
Troppo tempo lasciai pensare la natura
al mio posto!
E quando decisi di fare qualcosa...
i miei salici erano troppo spogli,
il verso degli uccelli si confondeva
nel rombo dei burroni,
il sangue della musica era già succhiato dai tafani,
e la mia anima era schiacciata
sotto  zoccoli di tori.

                         


                       
                        PREA MULT


Prea mult am fost plecată din mine
şi-am stat cu braţe-ncrucişate!
Prea mult am aşteptat
cu mâna-ntinsă către vremuri!
şi am crezut!...
că toate se vor împlini de la sine.
Prea mult lăsat-am şi natura să cugete
în lipsa mea!
Şi când m-am hotărât să fac ceva...
sălciile mele erau mult prea golaşe,
cântul păsărilor se amestecase
cu zgomotul prăpăstiilor,
sângele muzicii era supt de tăuni,
iar sufletul meu era strivit
sub copite de taur.


Traducere în limba italiană: Geo Vasile/
copyrihgt/ Geo Vasile şi Viorela Codreanu Tiron
  
           


vineri, 30 octombrie 2015



A CHI IMPORTA

A chi importa l’apprensione
e la mestizia delle stelle che calano in me ?
A chi importa le salici che mi rimpiangono,
il fiume che si getta nel lago,
dove galleggia la mia ombra
abbracciata alla sua immagine nell’acqua ?
A chi importa il cielo rovente
con ciocche di capelli canuti
lasciato dalle nubi ormai insofferenti l’azzurro ?
Tantissime domande in me…
cui l’universo risponde
sempre con il suo mutismo.




CUI  ÎI  PASĂ  ?

Cui îi pasă de îngândurarea
şi tristeţea stelelor ce coboară în mine?
Cui îi pasă de salciile ce mă plâng,
de râul ce se aruncă în lac,
unde pluteşte umbra mea
mână în mână cu imaginea ei în apă?
Cui îi pasă de cerul fierbinte
cu suviţe cărunte
rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul?
Atâtea  întrebări îmi rămân ...
la care universul  răspunde
mereu cu marea lui muţenie!



IL DAZIO AL SONNO

Dove potrei trovare la via dell’infanzia,
la culla materna
o il gioco scalzo dei primissimi anni?
Pagai il dazio al sonno!
Pagai il dazio ai sogni!
però non potei raggiungere la terra promessa
e nuoto più avanti all’acme della fatica,
lancinante fatica di me stessa !




VAMA SOMNULUI

Unde-aş putea găsi drumul copilăriei,
leagănul mamei
sau jocul desculţ al prunciei?
Am dat vamă somnului!
Am dat vamă viselor!
dar n-am putut trece în ţara făgăduinţei
şi înot mai departe în miezul oboselii,
sfâşietoare oboseală de mine!




QUANTE VOLTE ?

Quante volte ho spiato i tuoi
sogni nei miei?
e ho visto l’ombra dell’illusione
negli arabeschi astrali
quando le onde lambivano le mie gambe?!
Quante volte ho bruciato alle porte del mare
ricordi-smarriti-fiori-di-sogno-avvizziti
in silenti echi
e tranquille-angosce
disfatte nell’alveo del sonno dall’insonnia ?!


DE CÂTE ORI?

De câte ori am pândit visele tale
în visele mele?
şi am văzut umbra iluziei
în arabescuri stelare
când valurile-mi sărutau picioarele?!
De câte ori am ars la porţile mării
amintiri-rătăcite -  flori-de-vis-ofilite
în tăcute ecouri
şi liniştite-nelinişti
sfărmate-n albia somnului de nesomn?!



versiune în limba italiană: Geo Vasile
(din vol. în curs de apariţie IL SILENZIO DELLE SPINE)
Atentie! protejat copyright!





Daţi-mi un pământ nou
în care să-mi pot înfige rădăcinile
                        cu aripi până la cer
un pământ nou  ca o viaţă nouă
care să nu-mi amintească nimic
de pământul unde am fost
                         atât de tare rănit.
fluturându-şi aripile colorate,

doar pentru a-ţi bucura acea zi.



PENTRU A-ŢI BUCURA O ZI


Priveşte fluturele prins într-o pală de vânt,
izbit de un perete şi rămas acolo
bătând slab din aripi.
Nu ! Nu dintr-o încăpăţânare
de a se agăţa de viaţa !
E pre scurtă pentru el
– şi el o ştie.
El a rămas acolo doar pentru că
a păstrat o amintire prea vie
a golului strălucitor dinainte de furtună,
şi o ameţeală uimită că nu înţelege nimic :
zbura împrejurul tău,
fluturându-şi aripile colorate,

doar pentru a-ţi bucura acea zi.


protejat copyright!

marți, 27 octombrie 2015



TOCMAI PE EA...

Acest cimitir al urmelor noastre
revine mereu în memoria înceţoşată:
Mai moare un ochi ...
prin care contiuu să văd
tocmai prin pata lui albă şi oarbă.
Mai cade o mână ...
pe care continuu s-o întind
spre vlăstarul-ce-nu-se-iveşte.
Mai cade ...,
mai cade o inimă
pe care o strivesc,
pentru că ochiul-orb
tocmai pe ea
refuză s-o recunoască:
                               e inima mea!


PUNTE PÂNĂ LA CER

Privesc stăruitor
aceste forme-informe,
ca ruga atâtor flori fără nume,
ce se ascund
între mister şi concret,
între viaţă şi moarte,
şi prind curcubeul
atunci când bea apă
din sufletul meu
punte făcându-mă până la cer.


ANOTIMPUL CUVINTELOR

Am trăit împreună
în anotimpul tăcerii
cu înţelesuri depline.
Acum mantia cuvintelor
ne acoperă tăcerile
cu zgomotul cascadelor urlătoare,
ce nu mai au nimic a ne spune.


FASCINAŢIE

Mi-am lăsat din nou ochii
să coboare până la câmpie,
să-mi amintească
de unde am plecat;
apoi,
să urce pe cealaltă parte a muntelui,
să contemple liniştea ta temătoare
şi să te-mbrăţişeze 
cu inima
în tainică recunoaştere.

 protejat copyright/ Viorela Codreanu Tiron









sâmbătă, 24 octombrie 2015


ZORI FURATE

Am adormit
fără să vreau
în laguna albastră
dar aici... totul se transformă
primăvara speranţei
devine iarna disperării...
vîrsta înţelepciunii
devine vîrsta nebuniei...
anotimpul luminii...
mi-e frică să spun!

Ştiu numai că mă voi trezi în zorii zilei
dacă pînă atunci cineva
nu-mi va fi furat zorile.


ZBATERE

Mă cheamă lacul
oglindit în orizontul
din ochiul nemilos al cerului
de unde coboară nori grei
în sumbre tăceri de eternitate
pe zborul meu
ce nu e decît zbatere
între ziduri temeinic zidite.


UN LOC ANUME

Daţi-mi un pămînt nou
în care să-mi pot înfige rădăcinile
                        cu aripi pînă la cer
un pămînt nou - ca o viaţă nouă -
care să nu-mi amintească nimic
de pămîntul unde am fost
                         atît de tare rănit.



O TOAMNĂ ÎMPRĂŞTIATĂ

O toamnă împrăştiată
trece mereu peste mine
cînd soarele răsare
de dincolo de răsfrîngerea clipei
unde veşnicia-mi sparge liniştită
cerul şi ferestrele soarelui
zvîrlindu-mă pe o creastă de vînt.