ATÎT DE MULT

Atît de mult am iubit
şi-atît de mult am privit
amintirea iubirii,
încît ochii au început să doară -
să doară pînă la descompunere.
Şi dintre toate aceste fire de praf
ce acoperă verdele primăverii
te vor privi mereu ochii aceia...
pe care surîsul morţii i-a închis cîndva.
Şi inima mea
va dansa peste tot acest univers
pentru că va şti
că din pulberea ce va fi
îţi va putea zîmbi ca unui străin.


MĂ ÎNTREBI CINE SÎNT ?

Sînt labirintul strigătului zidit
la hotarul iluzoriu al plînsului.
Sînt piatra presată în munte
şi fulgerul ce spintecă
muntele în două.
Sînt parfumul crud al zăpezii
ce caută fulgul cu formă perfectă.
Sînt vîntul ce-ţi soarbe tristeţile
cioplindu-ţi briza pe faţă!
Sînt viitorul-prezent
din zvonul luminii
ce-ţi împlinesc dimineaţa
de vrei!


DAR... MAI POT FI...

Şi somnul pămîntului adormit în tine,
şi creanga stingheră ce-ţi biciuie ochii,
şi piatra aruncată-n drum
de care mereu să te împiedici!
Pot fi vîntul aprig al iernii
în umbra din noapte
ce-ţi frîng dimineaţa!
Şi mai pot fi...o, da...mai pot fi
drumul ce duce la marginea eternităţii
fără a-ţi arăta abisul înnemuririi
de dincolo de ea!
Pot fi... şi sînt
blestemul
sau binecuvîntarea ta (?).


Copyright: Viorela Codreanu Tiron.