Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

duminică, 30 decembrie 2012






POATE...  A FOST (?)


A fost o naştere!
A fost o moarte!
Şi a mai fost... ceva,
poate, între ele,
un cântec duios
sau un vaiet!
Spune-mi, ce-a fost?!?...


VIELLEICHT... ES WAR (?)


Es war eine Geburt!
Es war ein Tot!
Und es war... noch etwas,
vielleicht, dazwischen,
ein pathetisches Lied
oder ein Gejammer!
Sag mir, was war es???...



Lumina Magilor


Am împletit stele în fulgere
albe,
arzătoare,
ascuţite
şi-albastră săgeată
le-am trimis
în miezul pământului,
pe creştetul muntelui,
pe albia râului
să potolească clocotul răului
şi să aducă, încă o dată
Lumina Magilor,
ce-a fost uitată... (?)


DAS LICHT DER WEISEN


Ich habe Sterne in weißem Blitze
geflochten,
brennende,
scharfe
und bläuliche Pfeile
hab ich zur Mittelpunkt der Erde
geschickt
auf Bergenstirne,
aufs Flussbett
um den  brausenden Fluss zu beruhigen,
um noch einmal das Licht der Weisen
das vergessen war
zu bringen... (?)



CUNUNATĂ CU TIMPUL


Cununată cu timpul,
destinul
mi-a făcut rochie de mireasă
din mătasea prăfuită a amintirilor
ce mă trag spre un trecut
       – veşnic prezent –
din câmpiile-nflorite
sub un cer încărunţit de stele.


MIT DER ZEIT VERLOBT


Mit der Zeit verlobt,
das Schicksal
hat mir mein Brautkleid von der
staubigen Seide der Erinnerungen gemacht
die mich zu Vergangenheit hinziehen
‑ Ewige anwesend ‑,
von der blumigen Felder
unter einen grauhaarigen Sternenhimmel.


Pe tipsia altarului


Am aşezat toate visele
pe tipsia altarului tău,
am privit arderea lor
şi fumul culorilor
înălţându-se-n imensitatea
firavă – dar fermă – a nuanţelor.
Le-am văzut apoi
prăvălindu-se
în avalanşe de icoane,
veşmânt peste lespedea mea
odihnindu-se.


AUF DEM PATELLENALTAR


Ich habe alle meine Träume
auf dein Patellenaltar getan,
ich hab deren Verbrennung angeschaut
und den farbigen hochsteigenden
Rauch in der zärtlichen Unendlichkeit
zart ‑ jedoch entschlossen ‑ der Nuancen.
Ich hab sie danach umfallend
gesehen
in Ikonen von Lawinen
Gewand auf meine Platte
ruhend.



O INIMĂ FĂRĂ ASCUNZIŞURI


Mi-am îngropat mâinile în cer
le-am înfipt
în pământ,
în piatră
şi-n lut…
Peste tot am umblat
şi am căutat
o inimă fără ascunzişuri
pe care s-o pot ţine în mâini.

 

EIN HERZ OHNE VERSTECKE


Meine Hände hatte ich in Himmel begraben
hab Sie eingesteckt
in Erde,
in Stein
und Lehm...
Überall bin ich gewesen
und habe ein Herz
ohne Verstecke das ich in meinen
Händen halten kann gesucht.

 
Întotdeauna


Am trăit o mie de vieţi
şi-n fiecare te-am iubit
o dată ca apa,
altă dată ca focul,
apoi, pământ m-am făcut,
şi cer m-am făcut
risipindu-mă-n ziua şi noaptea
de pe genele tale.

IMMER


Ich habe Tausende Leben gelebt
und in jedes habe ich dich geliebt
einmal wie das Wasser,
ein anderes Mal wie das Feuer,
danach bin ich zu Erde geworden,
und  auch Himmel wurde ich
und prasselte ins Tag und Nacht
deiner Wimpern.



PUNTE PÂNĂ LA CER


Privesc stăruitor
aceste forme-informe,
ca ruga atâtor flori fără nume,
ce se ascund
între mister şi concret,
între viaţă şi moarte,
şi prind curcubeul
atunci când bea apă
din sufletul meu
punte făcându-mă până la cer.


BRÜCKE BIS ZUM HIMMEL


Ich schaue beharrlich
diese unförmigen Formen,
wie das Gebet so vielen namenlosen
Blumen die sich zwischen
Mysterium und konkret verstecken,
zwischen Leben und Tod,
und fang den Regenbogen
dann wenn er aus meiner Seele
Wasser trinkt
Brücke zur Himmel mache ich mich.


 copyright: Viorela Codreanu Tiron und Christian W. Schenk

vineri, 28 decembrie 2012





IARNĂ TIMPURIE


Ninge duios pe sufletul meu.
Fulgi răzvrătiţi împietresc
obosiţi
pe genele timpului
şi ard amintiri
ce-mi cântăresc vieţile trecute
pustiite prin veacuri
adunate acum în prima zăpadă!
Şi, ninge!...
Ninge duios
pe sufletul primei zăpezi!

ANOTIMPUL LACRIMILOR


Anotimp al lacrimilor încrustate
pe palmele plânse ale sufletului
mă-năbuşi cu iluzia veşniciei
şi flacăra nevăzută
ce-mi devorează
în linişte
timpul.

ANOTIMPURI ÎNGROPATE


Anotimpuri îngropate revin
în memoria timpului meu
unduindu-şi pletele
peste anii mei netrăiţi.
Mă strecor, printre clopote,
cu dangăt mut,
în toate ungherele inimii tale
fără să ştii când
îi voi sparge pereţii.

ANOTIMPURI PIERDUTE


Anotimpuri pierdute se dezlănţuie
în viforniţe liniştite
şi înalţă ramuri de sânge
ce curg ca iedera-albă-sălbatică,
unde nimic nu mai aminteşte
urma din umbra
anotimpului de uitare.

ANOTIMPURI BEZMETICE


Anotimpuri bezmetice
prinse în jocul ielelor
dănţuiesc pretutindeni
şi vor să mă-nhaţe
din casa luminii.

ANOTIMP ÎNCĂTUŞAT


Vine anotimpul încătuşării
ce-şi zornăie zalele
pe tâmplele mele;
îmi scutură pământul de stele
acoperindu-mi lumina,
de unde ţâşnesc
cu strigăt înalt
în ecoul prunciei.

ANOTIMPUL TĂCERII


Am adormit în anotimpul tăcerii
al reîntoarcerii,
al sufocării,
al destrămării cuvântului
pândind fereastra strigătului
din răvăşitele plete
ale adevărului.

ANOTIMPURI RISIPITE


Sunt primăvara de pământ
evaporată pe soare
Sunt toamna din pământ
risipită-n ţărână
ce a rodit prin vara uitată
şi-aşteaptă scuturarea
seminţelor iernii.

ANOTIMP FĂRĂ TRUP


Sunt amintirea
unui anotimp fără  trup,
fără nume
uitat pe drumul cenuşii
în candele de sânge,
contopit în umbra mormintelor
fără timp,
fără trup,
fără lumânări.

ANOTIMPURI INERTE


Când marea va creşte pe munte
ca floare-de-colţ
şi izvoarele vor umple văzduhul,
fără cântec de ploaie,
voi deveni pasărea mării
pe genele valului,
transformându-mă-n paleta de culori,
fără nicio culoare…
cu care-ţi voi picta
anotimpurile toate.

VĂD, DOAMNE…


Acum, văd, Doamne,
văd prin negura luminii
liliecii cu aripi lipiciose,
ce vor să se agaţe de mine,
cum s-a agăţat patima 
durerii nebune…
Văd, Doamne
cum arzi aripi negre
ce fâlfâie-mprejurul meu în vârtejuri.
Şi… văd, Doamne,
acum văd !
cum le preschimbi în petala luminii,
pe care mă aşterni
în boare de rouă
cu miros de primăvară.

MAI DAŢI-MI LACRIMI !


Daţi-mi lacrimi
să pot plânge sufletul meu
mort de milenii…
Daţi-mi lacrimi !
să pot spăla păcatele omenirii
şi-ale pământului… ce ne-ndură…
Daţi-mi lacrimi
să mă pot aduna din ele
în cristale de mir,
răscolind deşerturi
începute şi sfârşite
în inima unui Crist !

OBOSEALĂ TÂRZIE


Am venit de departe
pentru această oră târzie
să-ţi cumpăr taina cu umbre arse
pe buzele tale
din care mai răsar trandafiri
pe chipul globului
rostogolit în aceeaşi
veşnică oră,
obosită…
târzie…

MULT PREA TÂRZIU


Vii prea târziu
să te regăseşti flacără albă
pe trupul meu de fum,
să te regăseşti – căutându-te -
strop de rouă pe aripi de fluturi
scuturat pe umerii mei târziu,
mult prea târziu.

OSTILITATE


Am fost un ieri
în drumul tău de mâine
smuls din scorbura vântului,
păşind în urma zborului mâine,
totdeauna ostil în iluzia vieţii,
în care ghilotina auzului îmi picură
veşnicia-n coloşi.

CUMPĂNA DORULUI


Veşnic albită în cumpăna dorului
îmi legăn ostatecă inima,
alături de a ta.
Aplecând dimineţi
în izvorul luminii,
tresar de uimire
când treci
şi nu te opreşti
la cumpăna dorului
veşnic albită în mine.

ÎN ŢARA ÎN CARE-AM PLECAT


În ţara în care-am plecat,
nu mai sunt vise şi nici amintiri,
sunt doar tăceri ascuţite,
tăceri văduvite.
În ţara în care-am plecat
nicio pasăre nu mai cântă,
cad numai frunze
pe schelete de arbori,
peste cutremurate izvoare
ce au uitat să mai curgă.
În ţara în care-am plecat
nimic nu mai este
din nimicul ce-a fost !

DINCOLO DE VIS


E ora
când se dezlănţuie ultima clipă
în deşteptarea celei dintâi,
cu labirinturi bezmetice,
peste scufundări prinse-n inelul vârtejului
la limanul ruinii străfulgerate de vis,
în împietrirea orei
de dincolo de mine,
de dincolo de vis…

AMINTIND DE UN VIS


Pentru cine au tras clopotele
şi orologiile au oprit timpul
făcând inima tainic să bată
între două mătănii,
atunci când milenii veneau…
atunci când milenii plecau…
„Bun venit dragoste !“ – mi-ai spus
în ecoul plecării
amintind de un vis
în prag de uitare.

DESCÂNTEC


Eu sunt doar un vaier
şi-un cânt aiurit…
dar
ca pasărea am cântat,
ca iarba am crescut,
ca ploile m-am risipit
pe pământ nisipos,
ca soarele am luminat
pentru o inimă stearpă,
ca descântec m-am subţiat
în miresme de vară
aromindu-mă-n cântec de leagăn,
balsam pentru rănile tale.

ADORMITĂ ÎN UMBRĂ


M-am trezit în zori
adunând imortele
pentru-un mormânt deschis,
adormind
în umbra unei inimi
ce nu a ars
niciodată.

CLEPSIDRA


Mi-ai lăsat viaţa să curgă încet
în clepsidra timpului fără de timp,
unde nisipul se topeşte
în incandescenţa culorilor evaporate
când nu mai exist
decât prin aceste cuvinte
aruncate din timp.

SĂ NU MĂ DOARĂ…


Am colindat prin ruguri de frunză moartă
cu triste flori-de-brumă
din parcul meu de-odinioară…
şi-am adunat atâta memorie azi…
să-mi amintesc să nu mă doară
amurgul veşted
în care-un vânt neostoit,
mi-a împrăştiat frunzele .

CÂNTEC DE LEAGĂN


Fug din braţele ploii
aşa cum fug din braţele tale.
Mă ascund în miriştea uitării
încununată de moartea
pe care mi-ai pus-o-n braţe,
ca pe un prunc,
spunându-mi liniştit :

„Leagănă-ţi pruncul, iubito !“

CÂNTEC DE SCRUM


Când timpul meu
se adună în întregul destinului
mă răspândesc ca un cântec
peste rădăcini de scrum
căutându-le mugurii.

CÂNTEC SURD


Cântec plămădit la masa tăcerii,
apleacă-ţi privirea
spre notele ce sar
în cupele de fum,
zămislite din împietrirea timpului,
unde izvoare feciorelnice
se răsucesc în pământul închis
arzând dimineţi
pe pragul nevăzut
în cântecul surd
al unei memorii desculţe…

CÂNTEC DE FLAUT


Inima mea mai ascunde
luminoase note de flaut,
ce iscă sonuri vrăjite
întru orbirea întunericului.

LACRIMI PE NISIP


În nemurirea clipei care vine
– déjà trecută-n veşnicie,
las lacrimi de nisip pe stele
să-ţi lumineze drumul către mine.

ROD PESTE LACRIMI


Sunt rod peste lacrima frântă
oprită în timp,
tăinuită-n milenii
de adâncurile pământului,
ca rugă peste anii mei
uitaţi în câmpia castanilor.

LACRIMA ALBĂ


Din toate marginile pământului,
adunată în mine,
trăieşte lacrima albă.
Mă contopesc odată cu ea
în toate ploile timpului
răsucit în mine…
Ascunsă  în zborul luminii
te privesc cum încerci
şi acum
să-mi despici lacrima albă…

AMURGUL DIMINEŢILOR


În amurgul dimineţilor tale
mi-ai agăţat pe umeri
stele-de-mare,
peste sumedenii de trestii
aruncându-mă
în drumul zăpezilor.

ELIBERARE


Tăcerile sunt lacrimi
în inimile arborilor
cu praguri verzi,
unde mi-am îngropat amintirile,
de unde tâşnesc
risipindu-mă
în ţipătul arborilor.

SCULPTURALĂ


Lacrimi de ceară,
se preling
pe chipul lumânării
rămasă fără flacără.
Le împietreşte
viscolul inimii tale,
le dăltuieşte
vântul,
ploaia,
şi grindina.

CĂUTĂRI


Caut şi nu ştiu ce caut !
caut un ciob
din inima spartă de lacrimi,
un ram înflorit,
un ţărm fără talazuri,
o sărutare de vânt.
Caut, poate,
fântâna sărutului
din răsăritul albastru
în respiraţia 
dintre tine şi mine…
Caut
şi nu ştiu ce caut,
dar… caut !

IARĂŞI MĂ-NTORC


Iarăşi mă-ntorc
în răsărit să-mi regăsesc lumina.
Iarăşi mă-ntorc în lumină
să-mi regăsesc tonurile.
Iarăşi mă-ntorc în tonuri
să-mi caut nuanţele,
şi-apoi mă întorc în nuanţe
să mă pot regăsi
în răsăritul întoarcerii.

ÎNDRĂGOSTIRI REPETATE


M-am îndrăgostit de ploaie
aşa cum ea s-a îndrăgostit
de lacrimile mele.
M-am îndrăgostit de sălcii
aşa cum ele s-au îndrăgostit
de răscolirile pământului meu !
M-am îndrăgostit de pământ
aşa cum el s-a îndrăgostit
de rădăcinile mele.
M-am îndrăgostit de rădăcini
aşa cum ele s-au îndrăgostit
de negura trandafirie
a timpului meu…

vremelnic timp
al îndrăgostirilor mele !

AM IUBIT FĂRĂ NUME


Am iubit
cu neştiutoarea iubire,
în legănări sălbatice,
cu furia însingurării
şi cu nestrămutarea
în neînfrângere.
Am iubit
cu toate rădăcinile adormite
pe coridoarele copilăriei,
într-o nuntire a timpului
fără de nume.