Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

sâmbătă, 6 decembrie 2014



NU SE MAI VEDE
(Lumânările pământului)


Lumânări din ceara tristeţii
ard în mâinile mele
şi pâlpâirea lor se pierde
prinsă-n păienjenişul vârtejului.
Iar sumedenie de alte tristeţi,
adunate-n clipa de taină,
mângâie chipul pământului
ce nu se mai vede.

UN GÂND, DE UNDE?


Cum se mai zbat
şi cum se mai înfurie gândurile
în universul lăuntric!
Şi-n toată această învălmăşeală
mă-ntreb: care dintre ele
îmi va tulbura până-ntr-atât auzul,
încât va reuşi să iasă la suprafaţă,
pentru a-mi reda libertatea şi pacea.


PRELUDIU DE PRIMĂVARĂ

Nu sunt decât
preludiul unei primăveri
uitat pe aleile toamnei.
Cântul, cuvântul şi lacrima
mi-au fost pietrele
pe care am călcat
aducându-mi aminte
de ceea-ce-va-să-vină...
sau poate c-a trecut fără să ştiu.
Dar ce ştiu eu? ce am rămas
numai preludiul unei primăveri
încremenite-n zăpadă?


Viorela Codreanu Tiron

vineri, 5 decembrie 2014

CULCĂ-MĂ BLÂND

Cuprinde-mi ţipătul 
şi-acoperă-l, 
cum se acoperă focul,
şi stinge-l în faldurile 
dragostei tale
şi-apoi culcă-mă blând 
ca pe o auroră!

ÎN URMA MEA

Despletită în amurguri târzii
las în urma mea 
mireasma primăverii dintâi,
pentru a mă reîntoarce 
în casa în care tinereţea mea... 
se schimbă tot mai mult în umbră,
şi unde văd cum cuvintele mor
în ghivece de timp răsturnate.

CERCUL DE FOC

Prizonier al trupului, 
sufletul 
se răsuceşte în sus, către soare, 
întemniţând, la rândul său, visul,
care de-a lungul tuturor anilor 
n-a izbutit să înveţe 
pentru sine
nici unul din darurile morţii.

©Viorela Codreanu Tiron


luni, 29 septembrie 2014

PRIVEŞTE-MĂ !

Sunt ghemul de alge
prins în vâltoarea apelor;
Miezul de singurătate,
frumoasă şi rece,
ce trece prin lume
ca umbra unei deşertăciuni
                          fără nume:
                     învăluindu-te,
          adunându-te,
risipindu-te!



O INIMĂ FĂRĂ ASCUNZIŞURI

Mi-am îngropat mâinile în cer
le-am înfipt
în pământ,
în piatră
şi-în lut.
Peste tot am umblat
şi am căutat
o inimă fără ascunzişuri
pe care s-o pot ţine în mâini.


 CUNUNATA CU TIMPUL

Cununată cu timpul,
destinul
mi-a făcut rochie de mireasă
din mătasea prăfuită a amintirilor
ce mă trag spre un trecut
– veşnic prezent -
din câmpiile-nflorite
sub un cer încărunţit de stele.




MAI AUD ŞI-ACUM...

Mai aud şi-acum vuietul năprasnic
din cântecul privighetorii întemniţate
dezlănţuit ca o vijelie
asupra câmpiilor mele întinse
unde mai cântă
bucuria-durerii
şi jalea.



 ATÂT DE MULT

Atât de mult am iubit
şi-atât de mult am privit
amintirea iubirii,
încât ochii au început să doară -
să doară până la descompunere.
Şi dintre toate aceste fire de praf 
ce acoperă verdele primăverii       
te vor privi mereu ochii  aceia...
pe care surâsul morţii i-a închis cândva.
Şi inima mea
va dansa peste tot acest univers
pentru că va şti
că din pulberea ce va fi
îţi va putea zâmbi ca unui străin.



 BLESTEM

Să-ţi fie frate geamăn chinul meu
şi gura uscată de dorul sărutului!
ploaia-de-mine să te ude!
pământul-de-mine să-ţi ardă tălpile!
în dorul-dorului să te-mprăştii,
mereu căutându-mă,
mereu negăsindu-mă!


 UITATĂ-N UITARE

Uitată-n uitare,
inima mea
a uitat să mai bată;
doar urma unei zbateri de aripi
mai pâlpâie din vreme-n vreme
uitată şi ea
în oboseala unui zbor
de niciunde chemat,
de niciunde venit,
încremenit în uitare.

 MĂ ÎNTREBI CINE SUNT ?

Sunt labirintul strigătului zidit
la hotarul iluzoriu al plânsului.
Sunt piatra presată în munte
şi fulgerul ce spintecă
muntele în două.
Sunt parfumul crud al zăpezii
ce caută fulgul cu formă perfectă.
Sunt vântul ce-ţi soarbe tristeţile
cioplindu-ţi briza pe faţă!
Sunt viitorul-prezent
din zvonul luminii
ce-ţi împlinesc dimineaţa
de vrei!

 copyright: Viorela Codreanu Tiron




Motto:
„...Au venit peste mine clipe de întristare (...) harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.  ...Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea pe ramurile mele.“
Cartea lui Iov 

ÎNVAŢĂ-MĂ!,

      cum să opresc timpul acesta
ce curge haotic?
să-ţi pot strecura printre gene
o mângâiere,
un cântec,
o poezie,
un cuvânt
– ca o lumină adâncă -
frumos să încolţească
în inima ta.

VISUL DE STICLĂ

Ca să ucid întunericul
din adâncurile sufletului
trebuie să înot
prin fumul existenţei;
să mă reîntorc
dincolo de începuturi
să aflu şi să găsesc
limanul luminii ocrotitoare
ce arde în visul de sticlă.

CUI  ÎI  PASĂ  ?

Cui îi pasă de îngândurarea
şi tristeţea stelelor ce coboară în mine?
Cui îi pasă de salciile ce mă plâng,
de râul ce se aruncă în lac,
unde pluteşte umbra mea
mână în mână cu imaginea ei în apă?
Cui îi pasă de cerul fierbinte
cu suviţe cărunte
rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul?
Atâtea  întrebări îmi rămân ...
la care universul  răspunde
mereu cu marea lui muţenie!


VAMA SOMNULUI

Unde-aş putea găsi drumul copilăriei,
leagănul mamei
sau jocul desculţ al prunciei?
Am dat vamă somnului!
Am dat vamă viselor!
dar n-am putut trece în ţara făgăduinţei
şi înot mai departe în miezul oboselii,
sfâşietoare oboseală de mine!



vineri, 5 septembrie 2014



ATUNCI AI SĂ ŞTII...

Ai pus vreodată urechea la pământ
să auzi cum creşte iarba?
Ai lipit vreodată gând lângă gând
pentru a mă naşte
în spatele pleoapelor?
Ai băut vreodată din izvorul
ce curge către munte?
Ai adunat vreodată nuferi
crescuţi pe ape îngheţate?
Atunci... poate, ai să ştii
de am fost...
de mai sunt...
de voi mai fi !...

ŞI DACĂ…

Şi dacă… mâna mea e prelungirea
mângâierilor tale…
şi dacă… vorba mea e prelungirea
gândului tău,
e pentru că memoria mea
se dizolvă pe retina ta obosită,
în care hoinăresc
printre labirinturile tale
căutându-le drumul.
Şi dacă… răsuflarea ta
e aerul pe care-l sorb,
şi dacă… cuvintele tale
sunt ca un râu nesfârşit
care-mi inundă gândurile,
e pentru că
mă caut, încă, prin tine.






Motto:

" Durerea a întunecat ochii,
Dintre toți vrăjmașii mei, am îmbătrânit. "
 David, Psalmul 6

Motto:

„Tulburatu-s-a de întristare ochiul meu,
îmbătrânit-am între toţi duşmanii mei.“


David, Psalmul 6

LASĂ-MI LACRIMA SĂ TREACĂ...

Mai lasă-mi lacrima mării
pe care am crescut-o
în mine...
Lasă-mi universul mâinilor împletite
în presimţirea zăpezilor
Umbre incandescent cu ...
şi-o singură data…,
lasă-mi lacrima să treacă
prin tine.


NOSTALGIA FULGILOR

M-ai culcat între două veşnicii
ca să nu aud
cum doare iarna.
Mi-ai smuls braţele de nea
fără să ştii că dragostea
oricărui fulg de nea,
oprit pe geană,
vine cu o depărtare,
iar fereastra deschisă spre soare
mă absoarbe surâsului
dintre cele două veşnicii
prin obscuritatea sa albă.

miercuri, 5 februarie 2014



ANOTIMPURI RISIPITE


Sunt primăvara de pământ
evaporată pe soare
Sunt toamna din pământ
risipită-n ţărână
ce a rodit prin vara uitată
şi-aşteaptă scuturarea
seminţelor iernii.

ANOTIMP FĂRĂ TRUP


Sunt amintirea
unui anotimp fără  trup,
fără nume
uitat pe drumul cenuşii
în candele de sânge,
contopit în umbra mormintelor
fără timp,
fără trup,
fără lumânări.

ANOTIMPURI INERTE


Când marea va creşte pe munte
ca floare-de-colţ
şi izvoarele vor umple văzduhul,
fără cântec de ploaie,
voi deveni pasărea mării
pe genele valului,
transformându-mă-n paleta de culori,
fără nicio culoare…
cu care-ţi voi picta
anotimpurile toate.



Motto :
„Sunt vărsa(ă) ca apa şi toate oasele mi-au ieşit din încheieturi ; inima mi s-a făcut ca ceara şi se topeşte înlăuntrul meu.“
Psalmul 22, 14

IARNĂ TIMPURIE


Ninge duios pe sufletul meu.
Fulgi răzvrătiţi împietresc
obosiţi
pe genele timpului
şi ard amintiri
ce-mi cântăresc vieţile trecute
pustiite prin veacuri
adunate acum în prima zăpadă!
Şi, ninge!...
Ninge duios
pe sufletul primei zăpezi!


ANOTIMPUL LACRIMILOR


Anotimp al lacrimilor încrustate
pe palmele plânse ale sufletului
mă-năbuşi cu iluzia veşniciei
şi flacăra nevăzută
ce-mi devorează
în linişte
timpul.

ANOTIMPURI ÎNGROPATE


Anotimpuri îngropate revin
în memoria timpului meu
unduindu-şi pletele
peste anii mei netrăiţi.
Mă strecor, printre clopote,
cu dangăt mut,
în toate ungherele inimii tale
fără să ştii când
îi voi sparge pereţii.

ANOTIMPURI PIERDUTE


Anotimpuri pierdute se dezlănţuie
în viforniţe liniştite
şi înalţă ramuri de sânge
ce curg ca iedera-albă-sălbatică,
unde nimic nu mai aminteşte
urma din umbra
anotimpului de uitare.

ANOTIMPURI BEZMETICE


Anotimpuri bezmetice
prinse în jocul ielelor
dănţuiesc pretutindeni
şi vor să mă-nhaţe
din casa luminii.

ANOTIMP ÎNCĂTUŞAT


Vine anotimpul încătuşării
ce-şi zornăie zalele
pe tâmplele mele;
îmi scutură pământul de stele
acoperindu-mi lumina,
de unde ţâşnesc
cu strigăt înalt
în ecoul prunciei.

ANOTIMPUL TĂCERII


Am adormit în anotimpul tăcerii
al reîntoarcerii,
al sufocării,
al destrămării cuvântului
pândind fereastra strigătului
din răvăşitele plete
ale adevărului.




  CLIPA

Se-aşterne ceasul înserării,
iar rememorarea pătrunde tiptil
în mine… şi în timp;
aducerea-aminte se grăbeşte,
ca nu cumva să uit ceva.
Şi vine, vine precum fulgerul
clipa –,
clipa când trebuie să dau socoteală:
când, fără remuşcare, memoria
îmi propune, acum:
„Jocul chibzuinţei!“


OARE CINE SUNT?


Sunt, oare, pana de pasăre
rătăcită-n agonia zborului?
sau izvorul secat din lacrima toamnei?
Sunt amurgul înnourat
de-acele ploi îndelungate?
sau doar o ancoră legată de cer
şi aruncată-n oceane?!
Dar şi mai mult de-atât
aş vrea să ştiu ce ferecă
porţile dinspre Tine?


luni, 13 ianuarie 2014


STATUIA INDIFERENŢEI

Priveşte cum creşte ura
în minţile străine!...
cum se întinde ca aburii ciumei
în timpul molimei!
Priveşte cum iubirea
din sufletul lumii
se stinge agonizând
după începuturile cuvântului.
Dar nimeni nu vede!
nimeni n-aude!...
şi totul rămâne închis
în statuia indiferenţei


LIKGILTIGHETENS STATY


Titta hur hatet växer
i främmande sinnen!
Hur pesten sprids som ånga
i pestens tid!
Titta hur kärleken
från världens själ
slocknar i dödskamp
i början av orden.
Men ingen ser!
Ingen hör!
Och allt förblir stängd
inuti likgiltighetens staty.

UNICA ORĂ A ZILEI

Când se întunecă devin cenuşie,
mă dizolv în obscuritatea opacă
odată cu gândurile
în această unică oră a zilei
plină de semnificaţii,
ce-mi bate în uşă :
e ora ispăşirii,
mereu izbăvită,
nicicând ispăşită.


DEN ENASTÅENDE TIDEN PÅ DAGEN


När det skymmer blir jag mörkgrå,
jag upplöses i den dunkla mörker
samtidig med tankarna,
i denna unika timme på dagen,
full av mening.
Det som knackar i dörren
är försoningens tid
alltid befriande,
aldrig benådande.



UN LOC ANUME

Daţi-mi un pământ nou
în care să-mi pot înfige rădăcinile
                        cu aripi până la cer
un pământ nou  ca o viaţă nouă
care să nu-mi amintească nimic
de pământul unde am fost
                         atât de tare rănit.



EN VISS PLATS


Ge mig en ny jord
där jag kan gräva ner mina rötter
med vingar till himlen
en ny jord som ett nytt liv
som inte påminner mig någonting
om platsen där jag blev så sårad.

  

CINE MAI ARE TIMP?

Flăcări aprige se învolburează
în străvechile inimi din încăperile trupului.
Dar cine mai are timp?
să vadă cum reflexele sângerii ale flăcărilor
se-mperechează cu umbre prelungi?
Şi cum din văzduhul amurgului
cad cristale albastre – de gheaţă !?
Cum gânduri viscolite
aduc amintiri grele
şi le leapădă în aceleaşi încăperi
                     preapline de-acum?
Cine?...
Focul rupe din mine,
cu mânie şi-nverşunare rupe...
Şi tu ?... 
Tu, plângi că  te doare imaginea flăcării?


VEM HAR TID?


Lågor virvlar runt
i de gamla hjärtanas rum.
Men vem har tid
att se hur lågornas blodiga reflexer
flätas ihop med långa skuggor?
Och hur faller blå kristaller – av is
från skymningshimlen?
Vilka snöstormade tankar
innebär dryga minnen
och kastar dem i samma rum
för fulla nu?
Vem…?
släcker min eld
med vrede och bitterhet…
Och du…?
Gråter du bara för att lågans föreställning
gör dig ont?
Versuri: Viorela Codreanu Tiron/Romania
Traducere: Dorina Brânduşa Landen/Suedia