Motto:

„...Au venit peste mine clipe de întristare (...) harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.  ...Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea pe ramurile mele.“

Cartea lui Iov 

ÎNVAŢĂ-MĂ!,

      cum să opresc timpul acesta

ce curge haotic?

să-ţi pot strecura printre gene

o mângâiere,

un cântec,

o poezie,

un cuvânt

– ca o lumină adâncă -

frumos să încolţească

în inima ta.

VISUL DE STICLĂ

Ca să ucid întunericul

din adâncurile sufletului

trebuie să înot

prin fumul existenţei;

să mă reîntorc

dincolo de începuturi

să aflu şi să găsesc

limanul luminii ocrotitoare

ce arde în visul de sticlă.

CUI  ÎI  PASĂ  ?

Cui îi pasă de îngândurarea

şi tristeţea stelelor ce coboară în mine?

Cui îi pasă de salciile ce mă plâng,

de râul ce se aruncă în lac,

unde pluteşte umbra mea

mână în mână cu imaginea ei în apă?

Cui îi pasă de cerul fierbinte

cu suviţe cărunte

rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul?

Atâtea  întrebări îmi rămân ...

la care universul  răspunde

mereu cu marea lui muţenie!

VAMA SOMNULUI

Unde-aş putea găsi drumul copilăriei,

leagănul mamei

sau jocul desculţ al prunciei?

Am dat vamă somnului!

Am dat vamă viselor!

dar n-am putut trece în ţara făgăduinţei

şi înot mai departe în miezul oboselii,

sfâşietoare oboseală de mine!