Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

miercuri, 20 aprilie 2016


Abia acum


Îmi despic anii maturităţii
pe-aceleaşi cîmpii nesăbuite
ale copilăriei,
unde - abia acum - descopăr
durerea şi sfîşierea
din firul de păr alb al mamei.


A hajtincs

Darabokra hasítom életem éveit
a gyermekkor
szűzies mezőin
csak most találom meg
a fájdalmat
anyám fehér hajtincseit.


Un loc anume

Daţi-mi un pămînt nou
în care să-mi pot înfige rădăcinile
                        cu aripi pînă la cer
un pămînt nou - ca o viaţă nouă -
care să nu-mi amintească nimic
de pămîntul unde am fost
                         atît de tare rănit.



Ama bizonyos hely

Ismeretlen földet adjatok nekem,
ahol elültethetem gyökereimet
új földet – mi új életet jelez –
ahol semmire nem emlékezem
arra a földre sem,
ahol annyira megsebzett voltam.



DARUL IUBIRII /DHURATA E DASHURISË
Poeme/Poema
selecţie din vol. româno-albanez
(în tălmăcirea poetului şi traducătorului /Përktheu nga rumanishtja:
Baki Ymeri)


ZËRI I SIRENAVE

Jam vërshimi dhe përkëdhelja e valëve
Që vdesin në rërën e nxehtë
Jam zëri i sirenave
Që vjen nga tejlargësitë tua
Përse ke frikë të prekish këtë det
Të përmbushur me mistere të valëzuara
Që thërmohen në brigje
Për të vajtur më tej
Zëre së paku këtë valë
Që vjen drejt teje
Dhe shtrëngoje
Duke e shtrënguar në duart tua.


ZVONUL SIRENELOR

Sunt năvala şi mângâierea valurilor
ce mor în nisipul fierbinte.
Sunt zvonul sirenelor
ce vine de prea departe de tine.
De ce ţi-e frică să atingi această mare?
prea plină de mistere unduitoare,
ce se sfarmă de maluri,
pentru a pleca mai departe?
Prinde măcar acest val
ce vine spre tine!
Şi strânge-l,
strânge-l în mâinile tale!


ATE QË S’E DIJE 

Të thoja një herë se jam gur;
Ajo që s’e dije... ishte
Se çdo gur ka përjetuar gjumin e gurit
Dhe ka parë siç shoh dhe unë
Përmes gjumit të dheut,
Përmes gjumit të ajrit,
Përmes gjumit të ujit,
Përmes gjumit të trupit.
Vetëm vallen e pakryer të dritës
Nuk arrita ta shoh...
Ngase – drita –
Drita nuk dremit asnjëherë!
Dhe atëherë u ktheva
Në gjumin e gurit e në mua,
Në harresë dhe në përkujtim,
Duke u fshehur në mes të pyllit
Ku sytë që shikojnë
Nuk mund të depërtojnë!


CEEA CE NU ŞTIAI...

Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului…
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci...m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!


ASKUSH NUK SHEH 

Dashuria ka rënë padukshmërisht
Në thellësinë e një humnere reshë –
Mu atje – ku sytë e pulëbardhave
Notojnë të lodhura në fundalin e furtunës
Ndërsa klithja e tyre përzjehet
Me fërshëllimën e erës.
Dhe askush nuk sheh,
Askush nuk ndjen
Se i mungon diçka!
Por kush mund të shohë?!...
Kur sytë tanë verbërohen
Nga fësrshëllima e erës
Kur sytë e të verbërve
Janë zogj të vdekur
Të hedhura në shkretëtirën e pyllit?
Dhe sytë e qelqit ndjekin fluturimin e vapës
Që shuhet padyshim
Ndërmjet qepallave të lëshuara
të harresës së të afërmëve?!


NIMENI NU VEDE

Iubirea a căzut pe nevăzute
în adâncul unei prăpăstii de nori – tocmai acolo...
unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi
pe fundalul furtunii,
iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.
Şi nimeni nu vede,
nimeni nu simte
că-i lipseşte ceva!
Dar cine mai poate vedea?!...
când ochii noştri orbesc
de vuietul vântului,
când ochii orbilor
sunt păsări moarte
aruncate-n pustiul de munte?
şi ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii
care nebănuit se stinge
printre genele coborâte ale uitării
de semeni.


FJALË 

Fjalë të hedhura, të humbura, të heshtura,
Të mbetura të pathëna,
Të gjitha i kam vjelur
Dhe i kam shpërlarë me vesën e diellit.
I kam shtruar mbi rrapëllimat e shiut
Dhe i kam ngulur në det,
Prej nga vala do ti sjellë te këmbët e tua.
Mos u përkul!
Unë kam mbyllur dikurë valën në duar
Dhe kam mbëltuar fije kullose
Mbi kreshtat e universit
Dhe kam parë:
Përsipër...
Përposhtë...
Ku asgjëja e bën shtrojën.


CUVINTE

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,
rămase nespuse,
pe toate le-am cules
şi le-am spălat cu rouă-de-soare.
Le-am presărat pe ropotul ploii
şi le-am înfipt în mare,
de unde valul le va aduce la picioarele tale.
Să nu te apleci!
Eu am închis odată valul în mâini
şi-am presărat fire de iarbă
pe creştetul universului
şi-am văzut:
Deasupra...
Dedesubt...
Nimicul îşi face culcuş.


KTHIM

I kam shtruar tërë vitet
Mbi petale të buta
Ngadalë të mi shpërlajnë mëkatet
Mbi të cilat, pa mbarim,
Do të kalojnë çastet
E shpërthyera
Nga shkëlqimi i luciferëve
Të kthyer
Në mëngjezin e fjalës.


ÎNTOARCERE

Ai băut din izvorul uitării
crezând c-ai să scapi de tainele
şi tainiţele memoriei
fără să-ţi pese de vârtejul-destinului
ce duce spre cer şi-ţi conduce
eterna întoarcere,
naştere
şi renaştere,
până la iertarea păcatelor.


NJË ZEMËR PA FSHEHTËSIRA

I varrosa duart në qiell
Duke i ngulfatur
Në dhe
Në gurë
E në glinë
Kahmos kam shëtitur
Dhe kam kërkuar
Një zemër pa fshehtësi
Që do të mund ta mbaja në dorë.


O INIMĂ FĂRĂ ASCUNZIŞURI

Mi-am îngropat mâinile în cer
le-am înfipt
în pământ,
în piatră
şi-n lut…
Peste tot am umblat
şi am căutat
o inimă fără ascunzişuri
pe care s-o pot ţine în mâini.


URA DERI NË QIELL

Shikoj me qëndresë
Këto forma-informe
Si lutje lulesh pa emër
Që fshihen
Mes misterit dhe konkretes
Mes jetës dhe vdekjes...
Dhe e zë ylberin
Atëherë kur pin ujë
Nga shpirti im
Urën duke ma bërë deri në qiell.


PUNTE PÂNĂ LA CER

Privesc stăruitor
aceste forme-informe,
ca ruga atîtor flori fără nume,
ce se ascund
între mister şi concret,
între viaţă şi moarte,
şi prind curcubeul
atunci când bea apă
din sufletul meu
punte făcându-mă până la cer.


GRAFIKA E QIELLIT TËND

Mbi grafikën e qiellit tënd dikush
E ka fshirë emrin tim, pa dashur
Dhe atje
Ka mbetur vetëm hija e iluzionit
Që digjet në titërime të ndërdukshme
Nëpër labirintin kaotik
Atje ku memorja e shiut
Shpalon mëkatet e njerëzimit.


GRAFICA CERULUI TĂU

Pe grafica cerului tău cineva
a şters numele meu fără voie.
Şi-acolo... a rămas
doar umbra iluziei
ce arde în pâlpâiri întrezărite
prin labirintul haotic
în care memoria ploii

dezveleşte păcatele omenirii.

protejat copyro/ Viorela Codreanu Tiron

duminică, 10 aprilie 2016


POATE AŞA...(?)

Sunt năvala şi mângâierea valurilor
ce mor în nisipul fierbinte.
Sunt zvonul sirenelor
ce vine de prea departe de tine.
De ce ţi-e frică să atingi această mare
ce se sfarmă în fiece clipă de maluri
pentru a pleca mai departe?

Prinde măcar acest val!
ce vine spre tine...
Poate aşa… vei reuşi 
să înţelegi o fărâmă 
din marea ce sunt...?



ÎNFLORIRE

Vreau să pot privi!!!
cum sufletul tău se deschide
şi un sentiment bun şi drept
se strecoară în inima ta,
învăluind-o pe-a mea
               cu acelaşi parfum.


FATIDICA ORĂ

Mi-au albit amintirile
de-atâta aşteptare!
în visele ce au pierdut
din frumuseţea cireşelor coapte
şi se ofilesc în pajişti pustiite
de vreme, şi, poate, prea devreme.
Credeam că păcălesc timpul
ascunzându-mă în amintiri
dar ora - ora bate mai departe...
nestingherită de trecerea anilor mei
căci ea - ea e ORA !!!


FIRUL APEI

Toţi ajungem în ţara ce se întinde
până la graniţele nemărginirii;
acolo..., unde firul apei 
pătrunde
în pădurea fermecată, 
izbindu-se 
de colţii ascuţiţi
ai pietrei din valea-blestemată,
unde ne-am întemniţat amintirile.


EŞTI...

Eşti lama de cuţit
care înjunghie,
taie,
scrijelează
şi-odată întoarsă spre soare
te arde!


 TĂCERE ETERNĂ

Unde sunt simţirea şi adevărul?
În jurul meu e doar tăcere:
tăcerea eternă
a feţelor
şi a naturii în sine,
prinsă în gheara fricii de neprevăzut
de tentaculele metamorfozei,
închise în inima pământului,
cu eterna sfâşiere a pierderii.


© imagine - Immersion de Deb Kirkeeide, pictoriţă americană.
©versuri: Viorela Codreanu Tiron


marți, 5 aprilie 2016


Talismanul

Fă-mă talisman drumului tău!
brăţară pe inima ta poartă-mă!
Rug fă-mă arderilor tale!
Blestem de dragoste să-ţi fiu
şi sfetnic în noaptea de veghe!


Undeva

Sunt aerul ce vuieşte în strigăt
agăţându-se de tot ce-i iese în cale
pentru a căpăta un răspuns,
un adevăr,
o taină adâncă-adâncă!...
Undeva - departe-aproape
Auzeam tânguirea sfâşietoare,
dureroasă,
a ceva neîmplinit, 
nedefinit...
Ce era ?!
Pentru tine: Nimic!
Pentru mine – Strigătul şi Răspunsul
se despărţeau pentru totdeauna,
                   fără să se fi întâlnit!



Un culcuş pentru cuvinte


În noaptea timpurilor pierdute
din răsuflarea zorilor
răscolesc prin umbrele frunzelor
să caut culcuş pentru cuvintele mele
ce se privesc precum orbii

şi-şi păstrează secretul.

copyright/ Viorela Codreanu Tiron

luni, 4 aprilie 2016


SOLTANTO ADESSO…

Mi divido gli anni della maturità
sulle stesse pianure sventate
dell’infanzia,
dove – appena adesso – scopro
il dolore e lo strappo
del capello bianco della madre.






ABIA ACUM...

Îmi despic anii maturităţii
pe-aceleaşi câmpii nesăbuite
ale copilăriei,
unde - abia acum - descopăr
durerea şi sfâşierea
din firul de păr alb al mamei.






CHI HA ANCORA TEMPO?

Fiamme indomite si contorcono
nei cuori antichi dentro le stanze del corpo.
Ma chi ha ancora tempo
per vedere come i riflessi sanguigni
delle fiamme
s’accoppiano  con oblunghe ombre?
E come dall’aria del tramonto
cadono cristalli blu - di ghiaccio?
Come i pensieri in tempesta
riportano grevi ricordi
e li getta nelle stesse stanze
                        ormai strapiene?
Chi?...
Il fuoco mi sbrana
rabbioso, spietato mi sbrana…
E tu?...
Tu,
piangi perché ti fa male l’immagine della fiamma?









CINE MAI ARE TIMP?

Flăcări aprige se învolburează
în străvechile inimi din încăperile trupului.
Dar cine mai are timp
să vadă cum reflexele sângerii
ale flăcărilor
se-mperechează cu umbre prelungi?
Şi cum din văzduhul amurgului
cad cristale albastre – de gheaţă?
Cum gândurile viscolite
aduc amintiri grele
şi le leapădă în aceleaşi încăperi
                     preapline de-acum?
Cine?...
Focul rupe din mine,
cu mânie şi-nverşunare rupe...
Şi tu?... 
Tu,
plângi că  te doare imaginea flăcării?





L’OCCHIO DEL SONNO

Negli occhi del sonno perduto
dormirò  nel  ventre della terra
fino a quando il tuo cuore libererà
il cerchio di fuoco che mi lega
             al corpo della sorgente
che scorre naturale,
ma
contro la natura sgorga dal deserto.






OCHIUL SOMNULUI

Prin ochii somnului scăpătat
voi dormi în pântecul pământului
până când inima ta va slobozi
cercul de foc ce mă leagă
          de trupul izvorului
ce firesc curge,
dar

nefiresc ţâşneşte din pustie.

© Versiune în limba italiană: Geo Vasile şi Mihaela Talaba
© versuri: Viorela Codreanu Tiron