Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

duminică, 1 decembrie 2013



ŞI DACĂ…

Şi dacă… mâna mea e prelungirea
mângâierilor tale…
şi dacă… vorba mea e prelungirea
gândului tău,
e pentru că memoria mea
se dizolvă pe retina ta obosită,
în care hoinăresc
printre labirinturile tale
căutându-le drumul.
Şi dacă… răsuflarea ta
e aerul pe care-l sorb,
şi dacă… cuvintele tale
sunt ca un râu nesfârşit
care-mi inundă gândurile,
e pentru că...
mă caut, încă, prin tine.


OM…


Om min hand är förlängningen
av dina smekningar…
och om… mitt ord är förlängningen
av din tanke
det är för att mitt minne
upplöser sig på din trötta näthinna,
och vandrar
genom dina labyrinter
för att hitta vägen.
Och om ditt andetag…
är luften som jag andas,
och om… dina ord
är som en oändlig flod
som översvämmar mina tankar
beror på att jag letar...
efter mig själv även i dig.




ATUNCI AI SĂ ŞTII...

Ai pus vreodată urechea la pământ
să auzi cum creşte iarba?
Ai lipit vreodată gând lângă gând
pentru a mă naşte
în spatele pleoapelor?
Ai băut vreodată din izvorul
ce curge către munte?
Ai adunat vreodată nuferi
crescuţi pe ape îngheţate?
Atunci... poate, ai să ştii
de am fost...
de mai sunt...
de voi mai fi !...


DÅ SKA DU VETA…


Har du lagt någonsin örat mot marken
för att höra hur gräset växer?
Har du någonsin satt tanke vid tanke
för att födda mig
bakom ögonlocken?
Har du druckit någonsin från källa
som rinner mot berget?
Har du plockat någonsin liljor
som växer på fruset vatten?
Då… kanske du ska veta
om jag har funnits…
om jag finns än…
om jag kommer att finnas!



NICIODATĂ


Vânturile de nicăieri,
de pretutindeni
se-adună întotdeauna
la mine în casă
când bucuria îşi face culcuş
în inima mea.
Sărmane vânturi! ce nu ştiu
că inima mea,
niciodată
nu va ajunge
îndeajuns de bătrână,
îndeajuns de uscată...
să nu mai poată simţi
bucuria,
durerea,
şi jalea.


ALDRIG


Vindar från ingenstans,
från överallt
samlar sig alltid
i mitt hus
när glädjen gör sin säng
i mitt hjärta.
Stackars vindar! som inte vet
att mitt hjärta
aldrig
kommer att bli
tillräckligt gammal,
tillräckligt torr…
för att inte känna längre
glädje,
smärta
och sorgen.



Andre Rieu et les valses de VIENNE

miercuri, 30 octombrie 2013

ANOTIMPURI OSTILE




Ninge duios pe sufletul meu.
Fulgi răzvrătiţi împietresc
obosiţi
pe genele timpului
şi ard amintiri
ce-mi cântăresc vieţile trecute
pustiite prin veacuri
adunate acum în prima zăpadă!
Şi, ninge!...
Ninge duios
pe sufletul primei zăpezi!


ANOTIMPUL LACRIMILOR

Anotimp al lacrimilor încrustate
pe palmele plânse ale sufletului
mă-năbuşi cu iluzia veşniciei
şi flacăra nevăzută
ce-mi devorează
în linişte
timpul.



Anotimpuri îngropate revin
în memoria timpului meu
unduindu-şi pletele
peste anii mei netrăiţi.
Mă strecor, printre clopote,
cu dangăt mut,
în toate ungherele inimii tale
fără să ştii când
îi voi sparge pereţii.


ANOTIMPURI PIERDUTE

Anotimpuri pierdute se dezlănţuie
în viforniţe liniştite
şi înalţă ramuri de sânge
ce curg ca iedera-albă-sălbatică,
unde nimic nu mai aminteşte
urma din umbra
anotimpului de uitare.


ANOTIMPURI BEZMETICE

Anotimpuri bezmetice
prinse în jocul ielelor
dănţuiesc pretutindeni
şi vor să mă-nhaţe
din casa luminii.


ANOTIMP ÎNCĂTUŞAT

Vine anotimpul încătuşării
ce-şi zornăie zalele
pe tâmplele mele;
îmi scutură pământul de stele
acoperindu-mi lumina,
de unde ţâşnesc
cu strigăt înalt
în ecoul prunciei.


ANOTIMPUL TĂCERII

Am adormit în anotimpul tăcerii
al reîntoarcerii,
al sufocării,
al destrămării cuvântului
pândind fereastra strigătului
din răvăşitele plete
ale adevărului.


ANOTIMPURI RISIPITE

Sunt primăvara de pământ
evaporată pe soare
Sunt toamna din pământ
risipită-n ţărână
ce a rodit prin vara uitată
şi-aşteaptă scuturarea
seminţelor iernii.


ANOTIMP FĂRĂ TRUP

Sunt amintirea
unui anotimp fără  trup,
fără nume
uitat pe drumul cenuşii
în candele de sânge,
contopit în umbra mormintelor
fără timp,
fără trup,
fără lumânări.


ANOTIMPURI INERTE

Când marea va creşte pe munte
ca floare-de-colţ
şi izvoarele vor umple văzduhul,
fără cântec de ploaie,
voi deveni pasărea mării
pe genele valului,
transformându-mă-n paleta de culori,
fără nicio culoare…
cu care-ţi voi picta
anotimpurile toate.

miercuri, 16 octombrie 2013



Întotdeauna


Am trăit o mie de vieţi
şi-n fiecare te-am iubit
o dată ca apa,
altă dată ca focul,
apoi, pământ m-am făcut,
şi cer m-am făcut
risipindu-mă-n ziua şi noaptea
de pe genele tale.

IMMER


Ich habe Tausende Leben gelebt
und in jedes habe ich dich geliebt
einmal wie das Wasser,
ein anderes Mal wie das Feuer,
danach bin ich zu Erde geworden,
und  auch Himmel wurde ich
und prasselte ins Tag und Nacht
deiner Wimpern.



CUVINTE


Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,
rămase nespuse,
pe toate le-am cules
şi le-am spălat cu rouă-de-soare.
Le-am presărat pe ropotul ploii
şi le-am înfipt în mare,
de unde valul le va aduce la picioarele tale.
Să nu te apleci!
Eu am închis odată valul în mâini
şi-am presărat fire de iarbă
pe creştetul universului
şi-am văzut:
Deasupra...
Dedesubt...
Nimicul îşi face culcuş.


WORTE


Vorgeworfene, verlorene, stille Wörter,
unausgesprochen geblieben,
gesammelt habe ich sie alle
und mit Sonnentau gewaschen
hab sie auf dem Regendonner bestreut
und ins Meer versenkt von wo
die Wellen sie zu deinen Füßen bringen.
Du sollst dich nicht verbeugen!
Ich hatte mal die Welle in die Hände eingeschlossen
und haben Grashalme auf Allesstirn gestreut
und hab gesehen:
Oberhalb...
Unterhalb...
Das Nichts baut sich ein Nest.


miercuri, 18 septembrie 2013




Iartă, Doamne,
ultima iubire
azvârlită pe răscrucea
drumurilor prăfuite.
Iartă, Doamne,
neplânsele lacrimi
din talismanul tăcerii,
ascuns în legenda a doi străini!
Iartă, Doamne,
toate ploile din pletele mele
răvăşite de seminţele vieţii.
Iartă, Doamne! iartă!...


Adormită-n cuvânt
ruga mea va porni
printre arbori fără rădăcini
înmugurind cu coliere-de-rouă,
alături de lacrimi,
în ruga primului cuvânt
plecat dincolo de tine.


Sunt un fluviu anonim,
fără memorie,
fără poveste...
Sunt un fluviu indiferent
de pasiunile
pe care le mai pot aprinde
pe malurile mele.
Sunt acelaşi fluviu anonim
oglindit în singurele aripi
ale salciei peste care-am păşit,
spumegând,
în liniştea dureroasă
a talazurilor.

Protejat copyright/Viorela Codreanu Tiron




Cum nu mă vezi?!
Eu sunt copacul din faţa casei tale,
ce-ţi bate la fereastră dimineaţa,
şi-adun pe crengile-mi bogate
doar triluri de privighetori,
să-ţi umple inima de cânt.
Nu-nchide geamul ! ! !
ai să opreşti
sărutul florilor-de-mai
s-ajungă pân-la tine!



Eu sunt
răspunzătoare pentru tot
pentru
faptă,
cuvânt,
vis şi dorinţă,
speranţă şi cânt!




Omule, de-atâtea ori ţi-am spus:
N-ai să găseşti niciodată adevărul!
Dar ţi-a plăcut să scormoneşti
până şi-n praf, şi-n morminte,
sperând că vei găsi pietre preţioase,
sau cine ştie – piatra filozofală(?)
De câte ori ţi-am spus:
nu privi adevărul în faţă
şi nu răscoli praful amintirilor!
Eu sunt tot ce-ai-fi-putut-să-fii,
şi Adevărul din urmă
rămâne cu Mine!

DESCHIDE OCHII

Cum nu mă vezi?!
Eu sunt copacul din faţa casei tale,
ce-ţi bate la fereastră dimineaţa,
şi-adun pe crengile-mi bogate
doar triluri de privighetori,
să-ţi umple inima de cânt.
Nu-nchide geamul ! ! !
ai să opreşti
sărutul florilor-de-mai
s-ajungă pân-la tine!

protejat copyright/Viorela Codreanu Tiron

marți, 2 iulie 2013

Un loc pentru rugă...




Motto:


La naştere, se spune, ţi se pune un semn pe frunte... Eu m-am ales cu nişte cicatrici, în formă de gură, răni sângerânde... şi cu multe altele… pe care nu le-am văzut! Nu mă vaiet, nu mă plâng! Încerc să trăiesc şi să vă şi înţeleg dincolo de clipa plină de vrajă sau vrajbă!

Tot ce vă spun


Am străbătut
întinderea de piatră goală,
pustiul străjuit de stânci
acoperite cu gheaţă
şi-am întrupat cuvântul
ca să înţelegeţi
tot ce vă spun,
şi, mai ales,
ce nu vă spun.



Oare, cine sunt?


Sunt, oare, pana de pasăre
rătăcită-n agonia zborului?
sau izvorul secat din lacrima toamnei?
Sunt amurgul înnourat
de-acele ploi îndelungate?
sau doar o ancoră legată de cer
şi aruncată-n oceane?!
Dar şi mai mult de-atât,
aş vrea să ştiu ce ferecă
porţile dinspre Tine?




Îmi vei spune vreodată?


Spune-mi,
de unde încep şi de unde vin
gândurile – aceste amintiri
dintr-un trecut-netrecut?
Şi unde s-a pierdut tărâmul
pe care, până şi noaptea,
florile sunt luminoase?
Şi, spune-mi, dacă ştii,
unde este cumpăna de sus
a izvoarelor? –
locul în care
până şi sufletele uscate
pot înflori măcar o dată?


Clipa


Se-aşterne ceasul înserării,
iar rememorarea pătrunde tiptil
în mine, şi în timp;
aducerea-aminte se grăbeşte,
ca nu cumva să uit ceva.
Şi vine, vine precum fulgerul
clipa –,
clipa când trebuie să dau socoteală:
când, fără remuşcare, memoria
îmi propune, acum:
„Jocul chibzuinţei!“


Copii blestemaţi


Florile – aceşti copii ai soarelui,
blestemaţi să nu-şi vadă părintele
nicicând,
dar care vieţuiesc,
alături de muşchiul mustind de apă,
fără putinţă de-mpotrivire
sunt darul divin din care curge
firul de apă ce naşte oceanul.
De ce călcăm peste aceste flori?


Dumnezeu tace!


Către Tine, Doamne,
privirile au rămas pironite!
aşteaptă să le arăţi
unde-ai ascuns
taina pământului
şi a vieţii de aici?
Auzul se-ncordează
s-audă ceva!
...............................
Dar Dumnezeu tace!
şi morţii mei...
tac alături de El.


Un loc pentru rugă


Ieri, mă refugiam
în lumea viselor fără sfârşit,
furişându-mă în acest univers
tot atât de uşor ca un copil.
Azi, lumea nevinovăţiei
a devenit un simplu anonim
îngropat undeva,
fără nume,
fără o cruce în semn de popas:
„Loc pentru o rugă fierbinte“!



Copyright: Viorela Codreanu Tiron