Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

marți, 2 iulie 2013

Un loc pentru rugă...




Motto:


La naştere, se spune, ţi se pune un semn pe frunte... Eu m-am ales cu nişte cicatrici, în formă de gură, răni sângerânde... şi cu multe altele… pe care nu le-am văzut! Nu mă vaiet, nu mă plâng! Încerc să trăiesc şi să vă şi înţeleg dincolo de clipa plină de vrajă sau vrajbă!

Tot ce vă spun


Am străbătut
întinderea de piatră goală,
pustiul străjuit de stânci
acoperite cu gheaţă
şi-am întrupat cuvântul
ca să înţelegeţi
tot ce vă spun,
şi, mai ales,
ce nu vă spun.



Oare, cine sunt?


Sunt, oare, pana de pasăre
rătăcită-n agonia zborului?
sau izvorul secat din lacrima toamnei?
Sunt amurgul înnourat
de-acele ploi îndelungate?
sau doar o ancoră legată de cer
şi aruncată-n oceane?!
Dar şi mai mult de-atât,
aş vrea să ştiu ce ferecă
porţile dinspre Tine?




Îmi vei spune vreodată?


Spune-mi,
de unde încep şi de unde vin
gândurile – aceste amintiri
dintr-un trecut-netrecut?
Şi unde s-a pierdut tărâmul
pe care, până şi noaptea,
florile sunt luminoase?
Şi, spune-mi, dacă ştii,
unde este cumpăna de sus
a izvoarelor? –
locul în care
până şi sufletele uscate
pot înflori măcar o dată?


Clipa


Se-aşterne ceasul înserării,
iar rememorarea pătrunde tiptil
în mine, şi în timp;
aducerea-aminte se grăbeşte,
ca nu cumva să uit ceva.
Şi vine, vine precum fulgerul
clipa –,
clipa când trebuie să dau socoteală:
când, fără remuşcare, memoria
îmi propune, acum:
„Jocul chibzuinţei!“


Copii blestemaţi


Florile – aceşti copii ai soarelui,
blestemaţi să nu-şi vadă părintele
nicicând,
dar care vieţuiesc,
alături de muşchiul mustind de apă,
fără putinţă de-mpotrivire
sunt darul divin din care curge
firul de apă ce naşte oceanul.
De ce călcăm peste aceste flori?


Dumnezeu tace!


Către Tine, Doamne,
privirile au rămas pironite!
aşteaptă să le arăţi
unde-ai ascuns
taina pământului
şi a vieţii de aici?
Auzul se-ncordează
s-audă ceva!
...............................
Dar Dumnezeu tace!
şi morţii mei...
tac alături de El.


Un loc pentru rugă


Ieri, mă refugiam
în lumea viselor fără sfârşit,
furişându-mă în acest univers
tot atât de uşor ca un copil.
Azi, lumea nevinovăţiei
a devenit un simplu anonim
îngropat undeva,
fără nume,
fără o cruce în semn de popas:
„Loc pentru o rugă fierbinte“!



Copyright: Viorela Codreanu Tiron

Niciun comentariu: