Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

joi, 29 noiembrie 2012




ÎMI VEI SPUNE VREODATĂ?


Spune-mi
de unde încep şi de unde vin
gândurile – aceste amintiri
dintr-un trecut-netrecut?
Şi unde s-a pierdut tărâmul
pe care, până şi noaptea,
florile sunt luminoase?
Şi, spune-mi, dacă ştii,
unde este cumpăna de sus
a izvoarelor? –
locul în care
până şi sufletele uscate
pot înflori măcar o dată?


CLIPA


Se-aşterne ceasul înserării,
iar rememorarea pătrunde tiptil
în mine… şi în timp;
aducerea-aminte se grăbeşte,
ca nu cumva să uit ceva.
Şi vine, vine precum fulgerul
clipa –,
clipa când trebuie să dau socoteală:
când, fără remuşcare, memoria
îmi propune, acum:
„Jocul chibzuinţei!“


DORINŢĂ


Aş vrea
să mă pot uita lung,
fără să cad în adâncurile
cerului de dedesubt,
în slăvile înălţimilor
pornite din adâncuri.
Aş vrea să-mi pot frânge
pumnul destinului,
ce-mi tescuieşte timpul
în lacrimi.


NOSTALGIA FULGILOR


M-ai culcat între două veşnicii
să nu aud cum doare iarna.
Mi-ai smuls braţele de nea
fără să ştii că dragostea
oricărui fulg de nea,
oprit pe geană,
vine cu o depărtare,
iar fereastra deschisă spre soare
mă absoarbe surâsului
dintre cele două veşnicii
prin obscuritatea sa albă.






vineri, 16 noiembrie 2012


Motto:

La naştere, se spune, ţi se pune un semn pe frunte... Mie mi s-au dat cicatrici în formă de gură, răni sângerânde... şi multe altele…  Nu mă vaiet, nu mă plâng! Încerc să trăiesc alături de voi şi să vă înţeleg dincolo de clipa plină de vrajă sau vrajbă!



Tot ce vă spun

Am străbătut
întinderea de piatră goală,
pustiul străjuit de stânci
acoperite cu gheaţă
şi-am întrupat cuvântul
ca să înţelegeţi
tot ce vă spun
şi, mai ales,
ce nu vă spun.


Oare cine sunt?

Sunt, oare, pana de pasăre
rătăcită-n agonia zborului?
sau izvorul secat din lacrima toamnei?
Sunt amurgul înnourat
de-acele ploi îndelungate?
sau doar o ancoră legată de cer
şi aruncată-n oceane?!
Sunt, dar vreu să ştiu
ce ferecă
porţile dinspre Tine?


 Îmi vei spune vreodată?

Spune-mi
de unde încep şi de unde vin
gândurile – aceste amintiri
dintr-un trecut-netrecut?
Şi unde s-a pierdut tărâmul
pe care, până şi noaptea,
florile sunt luminoase?
Şi, spune-mi, dacă ştii,
unde este cumpăna de sus
a izvoarelor? –
locul în care
până şi sufletele uscate
pot înflori măcar o dată?


Clipa

Se-aşterne ceasul înserării,
iar rememorarea pătrunde tiptil
în mine… şi în timp;
aducerea-aminte se grăbeşte,
ca nu cumva să uit ceva.
Şi vine, vine precum fulgerul
clipa –,
clipa când trebuie să dau socoteală:
când, fără remuşcare, memoria
îmi propune, acum:
„Jocul chibzuinţei!“


Copii blestemaţi

                        Florile – aceşti copii ai soarelui,
blestemaţi să nu-şi vadă părintele
nicicând,
dar care vieţuiesc,
alături de muşchiul mustind de apă,
fără putinţă de-mpotrivire
sunt darul divin din care curge
firul de apă ce naşte oceanul.
De ce călcăm peste aceste flori?



Numai un univers de iubire

Numai un univers de iubire
cer timpului şi Ţie!
apoi toamna poate veni,
pentru că nu-mi va mai fi teamă
de nici o frunză căzută.
Numai un univers de iubire, 
te rog, Doamne,
îngăduie sufletului meu să-l ardă,
pentru că nu vreau ca aici,
aurindu-se,
drumul meu să sfârşească
fără putinţă de-nălţare.


Dumnezeu tace!

Către Tine, Doamne,
privirile au rămas pironite!
aşteaptă să le arăţi 
unde-ai ascuns
taina pământului
şi a vieţii de aici?
Auzul se-ncordează
s-audă ceva!
...............................
Dar Dumnezeu tace!
şi morţii mei...
tac alături de El.


Un loc pentru rugă


Ieri, mă refugiam
în lumea viselor fără sfârşit,
furişându-mă în acest univers
tot atât de uşor ca un copil.
Azi, lumea nevinovăţiei
a devenit un simplu anonim
îngropat undeva,
fără nume,
fără o cruce în semn de popas:
„Loc pentru o rugă fierbinte“!

Din vol. Vraj-B-a clipei/ copyrighr: Viorela Codreanu Tiron

miercuri, 14 noiembrie 2012


O INIMĂ FĂRĂ ASCUNZIŞURI


Mi-am îngropat mâinile în cer
le-am înfipt
în pământ,
în piatră
şi-n lut…
Peste tot am umblat
şi am căutat
o inimă fără ascunzişuri
pe care s-o pot ţine în mâini.



EIN HERZ OHNE VERSTECKE


Meine Hände hatte ich in Himmel begraben
hab Sie eingesteckt
in Erde,
in Stein
und Lehm...
Überall bin ich gewesen
und habe ein Herz
ohne Verstecke das ich in meinen
Händen halten kann gesucht.



Întotdeauna


Am trăit o mie de vieţi
şi-n fiecare te-am iubit
o dată ca apa,
altă dată ca focul,
apoi, pământ m-am făcut,
şi cer m-am făcut
risipindu-mă-n ziua şi noaptea
de pe genele tale.



IMMER


Ich habe Tausende Leben gelebt
und in jedes habe ich dich geliebt
einmal wie das Wasser,
ein anderes Mal wie das Feuer,
danach bin ich zu Erde geworden,
und  auch Himmel wurde ich
und prasselte ins Tag und Nacht
deiner Wimpern.

  

PUNTE PÂNĂ LA CER


Privesc stăruitor
aceste forme-informe,
ca ruga atâtor flori fără nume,
ce se ascund
între mister şi concret,
între viaţă şi moarte,
şi prind curcubeul
atunci când bea apă
din sufletul meu
punte făcându-mă până la cer.



BRÜCKE BIS ZUM HIMMEL


Ich schaue beharrlich
diese unförmigen Formen,
wie das Gebet so vielen namenlosen
Blumen die sich zwischen
Mysterium und konkret verstecken,
zwischen Leben und Tod,
und fang den Regenbogen
dann wenn er aus meiner Seele
Wasser trinkt
Brücke zur Himmel mache ich mich.

  
ATÂT DE MULT


Atât de mult am iubit
şi-atât de mult am privit
amintirea iubirii,
încât ochii au început să doară…
să doară până la descompunere.
Şi dintre toate aceste fire de praf
ce acoperă verdele primăverii
te vor privi mereu ochii aceia...
pe care surâsul morţii i-a închis cândva.
Şi inima mea
va dansa peste tot acest univers
pentru că va şti
că din pulberea ce va fi
îţi va putea zâmbi ca unui străin.



SO VIEL


So viel habe ich geliebt
und so viel habe ich die Erinnerung
der Liebe betrachtet,
so viel, dass die Augen mit schmerzten...
Sie schmerzten bis zum Verfall.
Und aus allen diese Staubkörner
die das Frühlingsgrün bedecken
werden dich jene Augen ständig sehen...
Auf dem Todeslächeln hat sie irgendwann geschlossen.
Und mein Herz
wird über dieses Universum tanzen
weil es wissen wird,
dass aus der zukünftigen Asche
könnte dir ein Fremder lächeln.

Protejat copyro! : Viorela Codreanu Tiron und CHRISTIAN W. SCHENK


©Pictură de  - Mihai Cătrună

luni, 12 noiembrie 2012


Motto:

Au venit peste mine clipe de întristare (...) harfa mea
s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare... Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea pe ramurile mele.
Cartea lui Iov




Motto :

Traurigkeitsaugenblicke sind über mich gekommen (...) meine Harfe hat sich in ein Instrument des Grams verwandelt und meine Hirtenflöte bringt nur Weinenden Töne aus... Das Wasser wird bis zu meinen Wurzeln dringen, der Tau wird die ganze Nacht auf meine Äste liegen.
           
          Hiobs Buch




ZVONUL SIRENELOR


Sunt năvala şi mângâierea valurilor
ce mor în nisipul fierbinte.
Sunt zvonul sirenelor
ce vine de prea departe de tine.
De ce ţi-e frică să atingi această mare?
prea plină de mistere unduitoare,
ce se sfarmă de maluri,
pentru a pleca mai departe?
Prinde măcar acest val
ce vine spre tine!
Şi strânge-l,
strânge-l în mâinile tale!


MEERJUNGFRAUEN GEMUNKEL


Ich bin der Ansturm und der Wellen Trost
die in dem heißen Sand sterben.
Ich bin Meerjungfrauen gerücht
das zu dir von zu weit kommt.
Wieso hast du angst dieses Meer zu berühren?
zu voller wellenförmige Geheimnisse sind,
die sich an Ufern prallen,
damit er sie weiter gehen?
Fang wenigstens diese Welle
die dir angegebenen kommt!
Und halte sie,
halt sie in deinen Händen!


CEEA CE NU ŞTIAI...


Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului…
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci... m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!


WAS DU NICHT WUSSTEST…


Ich sagte dir mal, dass ich Stein sei
Doch das wusstest Du nicht...
es war wie jeder Stein der lebte
den Schlaf des Steins
und sah wie ich auch sehe
durch Erden schlaf,
durch Lufts schlaf,
durch Wassersschlaf,
durchs Schlaf des Körpers...
Nur den endlosen Tanz des Lichts
schaffte ich nicht zu sehen...weil...das Licht,
das Licht schläft niemals!
und dann... drehte ich mich um
im Schlaf des Steins und in mich,
ins vergessene unter den Erinnerungen,
versteckte mich ins Bergesherz
wo die blickenden Augen,
nicht eindringen können!


NIMENI NU VEDE


Iubirea a căzut pe nevăzute
în adâncul unei prăpăstii de nori
tocmai acolo...
unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi
pe fundalul furtunii,
iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.
Şi nimeni nu vede,
nimeni nu simte
că-i lipseşte ceva!
Dar cine mai poate vedea?!...
când ochii noştri orbesc
de vuietul vântului,
când ochii orbilor
sunt păsări moarte
aruncate-n pustiul de munte?
şi ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii
care nebănuit se stinge
printre genele coborâte ale uitării
de semeni.


NIEMAND SIEHT


Ungesehen die Liebe ist gefallen
in Wolkentiefen Grund
genau dorthin...
wo die Möwenaugen voll Müdigkeit entschweben
im Untergrund des Sturms,
und ihre Schreie im Windes heulen sinken.
Und niemand sieht,
niemand füllt,
dass ihnen etwas fehlt!
Doch wer kann noch was zu sehen?!...
wenn unsere Augen erblinden
vom Windes brüllen,
wenn die Augen der blinden
tote Vögel sind.
weggeworfen in den Bergenöde?
und Glassaugen die Flammensteigen verfolgen
unerwartet erlöschen zwischen den Wimpernschatten der Vergessenheit
unsers gleichen.


CUVINTE


Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,
rămase nespuse,
pe toate le-am cules
şi le-am spălat cu rouă-de-soare.
Le-am presărat pe ropotul ploii
şi le-am înfipt în mare,
de unde valul le va aduce la picioarele tale.
Să nu te apleci!
Eu am închis odată valul în mâini
şi-am presărat fire de iarbă
pe creştetul universului
şi-am văzut:
Deasupra...
Dedesubt...
Nimicul îşi face culcuş.


WORTE


Vorgeworfene, verlorene, stille Wörter,
unausgesprochen geblieben,
gesammelt habe ich sie alle
und mit Sonnentau gewaschen
hab sie auf dem Regendonner bestreut
und ins Meer versenkt von wo
die Wellen sie zu deinen Füßen bringen.
Du sollst dich nicht verbeugen!
Ich hatte mal die Welle in die Hände eingeschlossen
und haben Grashalme auf Allesstirn gestreut
und hab gesehen:
Oberhalb...
Unterhalb...
Das Nichts baut sich ein Nest.


Copyright: Viorela Codreanu Tiron und Christian W. Schenk