ECOUL NAŞTERII MELE
Sunt un copil al
cuvântului,
născut pe
braţele plânsului,
botezat de
ţipăt,
crescut din
rădăcinile lumii,
înecat în apa
botezului,
de unde mă-ntorc
strigând mereu
în ecoul
naşterii mele.
URSITOARELE
De la naştere am
fost înfăşată
într-o pânză
ţesută din lacrimi,
ursită să
plătesc poliţa,
pe care Natura –
sora Soartei –
mi-a scris
numele.
Ursitoarele
mi-au lepădat în leagăn
lacrimi peste
lacrimi
din care să-mi
fac coliere-mătănii,
să nu mă
plictisesc
când va veni
adevărata durere.
MAI DAŢI-MI
LACRIMI !
Daţi-mi lacrimi
să pot plânge sufletul meu
mort de milenii…
Daţi-mi
lacrimi !
să pot spăla păcatele omenirii
şi-ale pământului… ce ne-ndură…
Daţi-mi lacrimi
să mă pot aduna din ele
în cristale de mir,
răscolind
deşerturi
începute şi sfârşite
în inima unui Crist !
MĂ
DOARE… ACEASTĂ DURERE
Mă doare
cuvântul tău
din vorba abia şoptită
sau poate amintită!
Mă doare şi
zâmbetul tău
cules din poamele tristeţii…
Mă doare! şi iar mă doare
acestă dimineaţă,
în care mă trezesc singură,
fiindu-mi alături.
Şi… mă doare…!
mă doare
depărtarea gândului tău,
gândului tău de aproape!
Mă doare… şi iar
mă doare…
această toamnă...
cum mă dor
toate dimineţile
fără de soare!
cum mă dor... toate
ploile dezmăţate
cernute din
poeme ascunse.
LASĂ-ŢI
MAMĂ…
Lasă-ţi, mamă,
sânii goi
să mai pot bea
laptele crud al
liniştii !
Lasă-ţi mamă
sânii goi
să curgă laptele
dulce şi curat...
să curgă...!
să mă pot sătura
de inocenţă !
BLESTEM CU MÂNA-NTINSĂ
Să nu-ţi
deschidă nimeni uşa!
Să nu-ţi
pătrundă soarele în casă!
Să fii zidit în
piatră funerară
şi dus în
crânguri fără vară!
Îngheţul să-ţi
cuprindă braţul
ce mi-a atins
obrazul cu minciună!
Blestem cu
mâna-ntinsă şi lipită
de crucea pe
care te-ai născut
în zorii
dimineţii mele!
OSTILITATE
Am fost un
ieri
în drumul tău de
mâine
smuls din
scorbura vântului,
păşind în urma
zborului mâine,
totdeauna ostil
în iluzia vieţii,
în care
ghilotina auzului îmi picură
veşnicia-n coloşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu