Iartă, Doamne,
ultima iubire
azvârlită pe răscrucea
drumurilor prăfuite.
Iartă, Doamne,
neplânsele lacrimi
din talismanul tăcerii,
ascuns în legenda a doi străini!
Iartă, Doamne,
toate ploile din pletele mele
răvăşite de seminţele vieţii.
Iartă, Doamne! iartă!...
Adormită-n cuvânt
ruga mea va porni
printre arbori fără rădăcini
înmugurind cu coliere-de-rouă,
alături de lacrimi,
în ruga primului cuvânt
plecat dincolo de tine.
Sunt un fluviu anonim,
fără memorie,
fără poveste...
Sunt un fluviu indiferent
de pasiunile
pe care le mai pot aprinde
pe malurile mele.
Sunt acelaşi fluviu anonim
oglindit în singurele aripi
ale salciei peste care-am păşit,
spumegând,
în liniştea dureroasă
a talazurilor.
Protejat copyright/Viorela Codreanu Tiron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu