POATE AŞA...(?)

Sunt năvala şi mângâierea valurilor

ce mor în nisipul fierbinte.

Sunt zvonul sirenelor

ce vine de prea departe de tine.

De ce ţi-e frică să atingi această mare

ce se sfarmă în fiece clipă de maluri

pentru a pleca mai departe?

Prinde măcar acest val!

ce vine spre tine...

Poate aşa… vei reuşi 

să înţelegi o fărâmă 

din marea ce sunt...?

ÎNFLORIRE

Vreau să pot privi!!!

cum sufletul tău se deschide

şi un sentiment bun şi drept

se strecoară în inima ta,

învăluind-o pe-a mea

               cu acelaşi parfum.

FATIDICA ORĂ

Mi-au albit amintirile

de-atâta aşteptare!

în visele ce au pierdut

din frumuseţea cireşelor coapte

şi se ofilesc în pajişti pustiite

de vreme, şi, poate, prea devreme.

Credeam că păcălesc timpul

ascunzându-mă în amintiri

dar ora - ora bate mai departe...

nestingherită de trecerea anilor mei

căci ea - ea e ORA !!!

FIRUL APEI

Toţi ajungem în ţara ce se întinde

până la graniţele nemărginirii;

acolo..., unde firul apei 

pătrunde

în pădurea fermecată, 

izbindu-se 

de colţii ascuţiţi

ai pietrei din valea-blestemată,

unde ne-am întemniţat amintirile.

EŞTI...

Eşti lama de cuţit

care înjunghie,

taie,

scrijelează

şi-odată întoarsă spre soare

te arde!

 TĂCERE ETERNĂ

Unde sunt simţirea şi adevărul?

În jurul meu e doar tăcere:

tăcerea eternă

a feţelor

şi a naturii în sine,

prinsă în gheara fricii de neprevăzut

de tentaculele metamorfozei,

închise în inima pământului,

cu eterna sfâşiere a pierderii.

© imagine - Immersion de Deb Kirkeeide, pictoriţă americană.

©versuri: Viorela Codreanu Tiron