SOLTANTO
ADESSO…
Mi divido
gli anni della maturità
sulle
stesse pianure sventate
dell’infanzia,
dove – appena adesso – scopro
il dolore
e lo strappo
del
capello bianco della madre.
ABIA
ACUM...
Îmi despic
anii maturităţii
pe-aceleaşi
câmpii nesăbuite
ale
copilăriei,
unde - abia acum - descopăr
durerea şi
sfâşierea
din firul
de păr alb al mamei.
CHI HA ANCORA TEMPO?
Fiamme
indomite si contorcono
nei cuori
antichi dentro le stanze del corpo.
Ma chi ha
ancora tempo
per vedere
come i riflessi sanguigni
delle
fiamme
s’accoppiano con oblunghe ombre?
E come
dall’aria del tramonto
cadono
cristalli blu - di ghiaccio?
Come i
pensieri in tempesta
riportano
grevi ricordi
e li getta
nelle stesse stanze
ormai strapiene?
Chi?...
Il fuoco
mi sbrana
rabbioso,
spietato mi sbrana…
E tu?...
Tu,
piangi perché
ti fa male l’immagine della fiamma?
CINE MAI ARE TIMP?
Flăcări
aprige se învolburează
în
străvechile inimi din încăperile trupului.
Dar cine
mai are timp
să vadă
cum reflexele sângerii
ale
flăcărilor
se-mperechează
cu umbre prelungi?
Şi cum din
văzduhul amurgului
cad
cristale albastre – de gheaţă?
Cum gândurile
viscolite
aduc
amintiri grele
şi le
leapădă în aceleaşi încăperi
preapline de-acum?
Cine?...
Focul rupe
din mine,
cu mânie
şi-nverşunare rupe...
Şi tu?...
Tu,
plângi
că te doare imaginea flăcării?
L’OCCHIO DEL SONNO
Negli occhi del sonno perduto
dormirò
nel ventre della terra
fino a quando il tuo cuore libererà
il cerchio di fuoco che mi lega
al
corpo della sorgente
che scorre naturale,
ma
contro la natura sgorga dal deserto.
OCHIUL SOMNULUI
Prin ochii
somnului scăpătat
voi dormi
în pântecul pământului
până când
inima ta va slobozi
cercul de
foc ce mă leagă
de trupul izvorului
ce firesc
curge,
dar
nefiresc
ţâşneşte din pustie.
© Versiune în limba italiană: Geo Vasile şi Mihaela Talaba
© versuri: Viorela Codreanu Tiron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu