MAI AUD ŞI-ACUM...

Mai aud şi-acum vuietul năprasnic

din cântecul privighetorii întemniţate

dezlănţuit ca o vijelie

asupra câmpiilor mele întinse

unde mai cântă

bucuria-durerii

şi jalea.

 ATÂT DE MULT

Atât de mult am iubit

şi-atât de mult am privit

amintirea iubirii,

încât ochii au început să doară -

să doară până la descompunere.

Şi dintre toate aceste fire de praf 

ce acoperă verdele primăverii       

te vor privi mereu ochii  aceia...

pe care surâsul morţii i-a închis cândva.

Şi inima mea

va dansa peste tot acest univers

pentru că va şti

că din pulberea ce va fi

îţi va putea zâmbi ca unui străin.

 BLESTEM

Să-ţi fie frate geamăn chinul meu

şi gura uscată de dorul sărutului!

ploaia-de-mine să te ude!

pământul-de-mine să-ţi ardă tălpile!

în dorul-dorului să te-mprăştii,

mereu căutându-mă,

mereu negăsindu-mă!

 UITATĂ-N UITARE

Uitată-n uitare,

inima mea

a uitat să mai bată;

doar urma unei zbateri de aripi

mai pâlpâie din vreme-n vreme

uitată şi ea

în oboseala unui zbor

de niciunde chemat,

de niciunde venit,

încremenit în uitare.

 MĂ ÎNTREBI CINE SUNT ?

Sunt labirintul strigătului zidit

la hotarul iluzoriu al plânsului.

Sunt piatra presată în munte

şi fulgerul ce spintecă

muntele în două.

Sunt parfumul crud al zăpezii

ce caută fulgul cu formă perfectă.

Sunt vântul ce-ţi soarbe tristeţile

cioplindu-ţi briza pe faţă!

Sunt viitorul-prezent

din zvonul luminii

ce-ţi împlinesc dimineaţa

de vrei!

 copyright: Viorela Codreanu Tiron