ATUNCI
AI SĂ ŞTII...
Ai pus vreodată urechea la pământ
să
auzi cum creşte iarba?
Ai
lipit vreodată gând lângă gând
pentru
a mă naşte
în
spatele pleoapelor?
Ai
băut vreodată din izvorul
ce
curge către munte?
Ai
adunat vreodată nuferi
crescuţi
pe ape îngheţate?
Atunci... poate, ai să ştii
de am fost...
de mai sunt...
de voi mai fi !...
ŞI
DACĂ…
Şi dacă… mâna mea e prelungirea
mângâierilor tale…
şi dacă… vorba mea e prelungirea
gândului
tău,
e
pentru că memoria mea
se dizolvă pe retina ta obosită,
în
care hoinăresc
printre
labirinturile tale
căutându-le
drumul.
Şi
dacă… răsuflarea ta
e
aerul pe care-l sorb,
şi
dacă… cuvintele tale
sunt
ca un râu nesfârşit
care-mi
inundă gândurile,
e pentru că
mă caut, încă, prin tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu