NU SE MAI VEDE
(Lumânările pământului)

Lumânări din ceara tristeţii

ard în mâinile mele

şi pâlpâirea lor se pierde

prinsă-n păienjenişul vârtejului.

Iar sumedenie de alte tristeţi,

adunate-n clipa de taină,

mângâie chipul pământului

ce nu se mai vede.

UN GÂND, DE UNDE?

Cum se mai zbat

şi cum se mai înfurie gândurile

în universul lăuntric!

Şi-n toată această învălmăşeală

mă-ntreb: care dintre ele

îmi va tulbura până-ntr-atât auzul,

încât va reuşi să iasă la suprafaţă,

pentru a-mi reda libertatea şi pacea.

PRELUDIU DE PRIMĂVARĂ

Nu sunt decât

preludiul unei primăveri

uitat pe aleile toamnei.

Cântul, cuvântul şi lacrima

mi-au fost pietrele

pe care am călcat

aducându-mi aminte

de ceea-ce-va-să-vină...

sau poate c-a trecut fără să ştiu.

Dar ce ştiu eu? ce am rămas

numai preludiul unei primăveri

încremenite-n zăpadă?

Viorela Codreanu Tiron