IARNĂ TIMPURIE

Ninge duios pe sufletul meu.

Fulgi răzvrătiţi împietresc

obosiţi

pe genele timpului

şi ard amintiri

ce-mi cântăresc vieţile trecute

pustiite prin veacuri

adunate acum în prima zăpadă!

Şi, ninge!...

Ninge duios

pe sufletul primei zăpezi!

ANOTIMPUL LACRIMILOR

Anotimp al lacrimilor încrustate

pe palmele plânse ale sufletului

mă-năbuşi cu iluzia veşniciei

şi flacăra nevăzută

ce-mi devorează

în linişte

timpul.

ANOTIMPURI ÎNGROPATE

Anotimpuri îngropate revin

în memoria timpului meu

unduindu-şi pletele

peste anii mei netrăiţi.

Mă strecor, printre clopote,

cu dangăt mut,

în toate ungherele inimii tale

fără să ştii când

îi voi sparge pereţii.

ANOTIMPURI PIERDUTE

Anotimpuri pierdute se dezlănţuie

în viforniţe liniştite

şi înalţă ramuri de sânge

ce curg ca iedera-albă-sălbatică,

unde nimic nu mai aminteşte

urma din umbra

anotimpului de uitare.

ANOTIMPURI BEZMETICE

Anotimpuri bezmetice

prinse în jocul ielelor

dănţuiesc pretutindeni

şi vor să mă-nhaţe

din casa luminii.

ANOTIMP ÎNCĂTUŞAT

Vine anotimpul încătuşării

ce-şi zornăie zalele

pe tâmplele mele;

îmi scutură pământul de stele

acoperindu-mi lumina,

de unde ţâşnesc

cu strigăt înalt

în ecoul prunciei.

ANOTIMPUL TĂCERII

Am adormit în anotimpul tăcerii

al reîntoarcerii,

al sufocării,

al destrămării cuvântului

pândind fereastra strigătului

din răvăşitele plete

ale adevărului.

ANOTIMPURI RISIPITE

Sunt primăvara de pământ

evaporată pe soare

Sunt toamna din pământ

risipită-n ţărână

ce a rodit prin vara uitată

şi-aşteaptă scuturarea

seminţelor iernii.

ANOTIMP FĂRĂ TRUP

Sunt amintirea

unui anotimp fără  trup,

fără nume

uitat pe drumul cenuşii

în candele de sânge,

contopit în umbra mormintelor

fără timp,

fără trup,

fără lumânări.

ANOTIMPURI INERTE

Când marea va creşte pe munte

ca floare-de-colţ

şi izvoarele vor umple văzduhul,

fără cântec de ploaie,

voi deveni pasărea mării

pe genele valului,

transformându-mă-n paleta de culori,

fără nicio culoare…

cu care-ţi voi picta

anotimpurile toate.

VĂD, DOAMNE…

Acum, văd, Doamne,

văd prin negura luminii

liliecii cu aripi lipiciose,

ce vor să se agaţe de mine,

cum s-a agăţat patima 

durerii nebune…

Văd, Doamne

cum arzi aripi negre

ce fâlfâie-mprejurul meu în vârtejuri.

Şi… văd, Doamne,

acum văd !

cum le preschimbi în petala luminii,

pe care mă aşterni

în boare de rouă

cu miros de primăvară.

MAI DAŢI-MI LACRIMI !

Daţi-mi lacrimi

să pot plânge sufletul meu

mort de milenii…

Daţi-mi lacrimi !

să pot spăla păcatele omenirii

şi-ale pământului… ce ne-ndură…

Daţi-mi lacrimi

să mă pot aduna din ele

în cristale de mir,

răscolind deşerturi

începute şi sfârşite

în inima unui Crist !

OBOSEALĂ TÂRZIE

Am venit de departe

pentru această oră târzie

să-ţi cumpăr taina cu umbre arse

pe buzele tale

din care mai răsar trandafiri

pe chipul globului

rostogolit în aceeaşi

veşnică oră,

obosită…

târzie…

MULT PREA TÂRZIU

Vii prea târziu

să te regăseşti flacără albă

pe trupul meu de fum,

să te regăseşti – căutându-te -

strop de rouă pe aripi de fluturi

scuturat pe umerii mei târziu,

mult prea târziu.

OSTILITATE

Am fost un ieri

în drumul tău de mâine

smuls din scorbura vântului,

păşind în urma zborului mâine,

totdeauna ostil în iluzia vieţii,

în care ghilotina auzului îmi picură

veşnicia-n coloşi.

CUMPĂNA DORULUI

Veşnic albită în cumpăna dorului

îmi legăn ostatecă inima,

alături de a ta.

Aplecând dimineţi

în izvorul luminii,

tresar de uimire

când treci

şi nu te opreşti

la cumpăna dorului

veşnic albită în mine.

ÎN ŢARA ÎN CARE-AM PLECAT

În ţara în care-am plecat,

nu mai sunt vise şi nici amintiri,

sunt doar tăceri ascuţite,

tăceri văduvite.

În ţara în care-am plecat

nicio pasăre nu mai cântă,

cad numai frunze

pe schelete de arbori,

peste cutremurate izvoare

ce au uitat să mai curgă.

În ţara în care-am plecat

nimic nu mai este

din nimicul ce-a fost !

DINCOLO DE VIS

E ora

când se dezlănţuie ultima clipă

în deşteptarea celei dintâi,

cu labirinturi bezmetice,

peste scufundări prinse-n inelul vârtejului

la limanul ruinii străfulgerate de vis,

în împietrirea orei

de dincolo de mine,

de dincolo de vis…

AMINTIND DE UN VIS

Pentru cine au tras clopotele

şi orologiile au oprit timpul

făcând inima tainic să bată

între două mătănii,

atunci când milenii veneau…

atunci când milenii plecau…

„Bun venit dragoste !“ – mi-ai spus

în ecoul plecării

amintind de un vis

în prag de uitare.

DESCÂNTEC

Eu sunt doar un vaier

şi-un cânt aiurit…

dar

ca pasărea am cântat,

ca iarba am crescut,

ca ploile m-am risipit

pe pământ nisipos,

ca soarele am luminat

pentru o inimă stearpă,

ca descântec m-am subţiat

în miresme de vară

aromindu-mă-n cântec de leagăn,

balsam pentru rănile tale.

ADORMITĂ ÎN UMBRĂ

M-am trezit în zori

adunând imortele

pentru-un mormânt deschis,

adormind

în umbra unei inimi

ce nu a ars

niciodată.

CLEPSIDRA

Mi-ai lăsat viaţa să curgă încet

în clepsidra timpului fără de timp,

unde nisipul se topeşte

în incandescenţa culorilor evaporate

când nu mai exist

decât prin aceste cuvinte

aruncate din timp.

SĂ NU MĂ DOARĂ…

Am colindat prin ruguri de frunză moartă

cu triste flori-de-brumă

din parcul meu de-odinioară…

şi-am adunat atâta memorie azi…

să-mi amintesc să nu mă doară

amurgul veşted

în care-un vânt neostoit,

mi-a împrăştiat frunzele .

CÂNTEC DE LEAGĂN

Fug din braţele ploii

aşa cum fug din braţele tale.

Mă ascund în miriştea uitării

încununată de moartea

pe care mi-ai pus-o-n braţe,

ca pe un prunc,

spunându-mi liniştit :

„Leagănă-ţi pruncul, iubito !“

CÂNTEC DE SCRUM

Când timpul meu

se adună în întregul destinului

mă răspândesc ca un cântec

peste rădăcini de scrum

căutându-le mugurii.

CÂNTEC SURD

Cântec plămădit la masa tăcerii,

apleacă-ţi privirea

spre notele ce sar

în cupele de fum,

zămislite din împietrirea timpului,

unde izvoare feciorelnice

se răsucesc în pământul închis

arzând dimineţi

pe pragul nevăzut

în cântecul surd

al unei memorii desculţe…

CÂNTEC DE FLAUT

Inima mea mai ascunde

luminoase note de flaut,

ce iscă sonuri vrăjite

întru orbirea întunericului.

LACRIMI PE NISIP

În nemurirea clipei care vine

– déjà trecută-n veşnicie,

las lacrimi de nisip pe stele

să-ţi lumineze drumul către mine.

ROD PESTE LACRIMI

Sunt rod peste lacrima frântă

oprită în timp,

tăinuită-n milenii

de adâncurile pământului,

ca rugă peste anii mei

uitaţi în câmpia castanilor.

LACRIMA ALBĂ

Din toate marginile pământului,

adunată în mine,

trăieşte lacrima albă.

Mă contopesc odată cu ea

în toate ploile timpului

răsucit în mine…

Ascunsă  în zborul luminii

te privesc cum încerci

şi acum

să-mi despici lacrima albă…

AMURGUL DIMINEŢILOR

În amurgul dimineţilor tale

mi-ai agăţat pe umeri

stele-de-mare,

peste sumedenii de trestii

aruncându-mă

în drumul zăpezilor.

ELIBERARE

Tăcerile sunt lacrimi

în inimile arborilor

cu praguri verzi,

unde mi-am îngropat amintirile,

de unde tâşnesc

risipindu-mă

în ţipătul arborilor.

SCULPTURALĂ

Lacrimi de ceară,

se preling

pe chipul lumânării

rămasă fără flacără.

Le împietreşte

viscolul inimii tale,

le dăltuieşte

vântul,

ploaia,

şi grindina.

CĂUTĂRI

Caut şi nu ştiu ce caut !

caut un ciob

din inima spartă de lacrimi,

un ram înflorit,

un ţărm fără talazuri,

o sărutare de vânt.

Caut, poate,

fântâna sărutului

din răsăritul albastru

în respiraţia 

dintre tine şi mine…

Caut

şi nu ştiu ce caut,

dar… caut !

IARĂŞI MĂ-NTORC

Iarăşi mă-ntorc

în răsărit să-mi regăsesc lumina.

Iarăşi mă-ntorc în lumină

să-mi regăsesc tonurile.

Iarăşi mă-ntorc în tonuri

să-mi caut nuanţele,

şi-apoi mă întorc în nuanţe

să mă pot regăsi

în răsăritul întoarcerii.

ÎNDRĂGOSTIRI REPETATE

M-am îndrăgostit de ploaie

aşa cum ea s-a îndrăgostit

de lacrimile mele.

M-am îndrăgostit de sălcii

aşa cum ele s-au îndrăgostit

de răscolirile pământului meu !

M-am îndrăgostit de pământ

aşa cum el s-a îndrăgostit

de rădăcinile mele.

M-am îndrăgostit de rădăcini

aşa cum ele s-au îndrăgostit

de negura trandafirie

a timpului meu…

vremelnic timp

al îndrăgostirilor mele !

AM IUBIT FĂRĂ NUME

Am iubit

cu neştiutoarea iubire,

în legănări sălbatice,

cu furia însingurării

şi cu nestrămutarea

în neînfrângere.

Am iubit

cu toate rădăcinile adormite

pe coridoarele copilăriei,

într-o nuntire a timpului

fără de nume.