DESCÂNTEC
Eu sunt doar un vaier
şi-un cânt aiurit…
dar
ca pasărea am cântat,
ca iarba am crescut,
ca ploile m-am risipit
pe pământ
nisipos,
ca soarele am luminat
pentru o inimă
stearpă,
ca descântec m-am subţiat
în miresme de
vară
aromindu-mă-n cântec de leagăn,
balsam pentru
rănile tale.
DAR
CUM SĂ MĂ DESPRIND?
În clipa înfiorată de frică
un gol
imens, dureros
se rostogoleşte înaintea mea,
se prăbuşeşte
şi pluteşte în mine!
Să renunţ? Să lupt?!
Să urc-coborând
dincolo de lume?...
Dar cum să mă desprind
din această renunţare la mine?
şi cum să mă alătur elanului
ce trece pe lângă mine?... când
numai dragostea
poate goni înaintea soarelui
şi roteşte vârtelniţa anotimpurilor?!