POEME

Tot ce va spun

Am străbătut
întinderea de piatră goală,
pustiul străjuit de stînci
acoperite cu gheaţă
şi-am întrupat cuvîntul
ca să înţelegeţi
tot ce vă spun,
şi, mai ales
ce nu vă spun.


Spune-mi!

Spune-mi! de unde încep
şi de unde vin gîndurile?
aceste amintiri dintr-un trecut netrăit?
Unde s-a pierdut tărîmul
pe care, pînă şi noaptea,
florile sînt luminoase?
Spune-mi! Arată-mi!
unde este cumpăna de sus a izvoarelor?
locul în care pînă şi sufletele uscate
pot înflori
măcar o dată?


Numai un univers de iubire

Numai un singur univers de iubire
cer Timpului şi Ţie!
apoi toamna poate veni,
pentru că nu-mi va mai fi teamă
de nici o frunză căzută.
Numai un univers de iubire,
te rog, Doamne,
îngăduie sufletului meu să-l ardă,
pentru ca nu vreau ca aici,
aurindu-se,
drumul meu să sfîrşească
fără putinţă de-nălţare.

Prea mult

Prea mult am fost plecată din mine
şi-am stat cu braţe-ncrucişate!
Prea mult am aşteptat
cu mîna întinsă către vremuri!
şi am crezut
că toate se vor împlini de la sine.
Prea mult lăsat-am şi natura să cugete
în lipsa mea!
Şi cînd m-am hotărît să fac ceva
sălciile mele erau mult prea golaşe,
cîntul păsărilor se amestecase
cu zgomotul prăpăstiilor,
sîngele muzicii era supt de tăuni,
iar sufletul meu era strivit
sub copite de taur.

În umbra copacului roşu

Lacrimi de patimă ating pămîntul
şi pămîntul devine palid
în umbra copacului roşu,
ce-şi întoarce rădăcinile din pricina furiei.
De ce-mi doresc mîngîierea frunzelor
ce se lipesc de geamurile tale
rigide,
opace,
ca inima ta – orbită de insomniile tuturor,
cînd sufletul meu pluteşte
peste tăcerile tale
şi se sfărîmiţează?


Din vol. Vraj(b)a clipei / copyright Viorela Codreanu Tiron