Nu-mi lăsa timp...

Când tu taci, glasul păsărilor dispare

printre frunzişul pomilor,

mi se aşterne toamna peste tâmple

şi este atâta linişte,

încât pot auzi şi muzica încă nescrisă!

Numai gândul te mai poate aduce aproape,

ca pe un strop de apă căzut

din preaplinul durerilor mele

sau poate ca pe un strop de ploaie,

sorbit de pământul uscat,

ce dispare aproape fără să-l vezi.

Când tu taci,

se cutremură pământul

şi respiraţia se opreşte

să nu-ţi tulbure liniştea tăcerii…

se cutremură până şi izvoarele

şi începe să doară dorul de tine.

Nu îmi lăsa timp pentru a învăţa

să mi te-aduc aminte!