ÎMI VEI SPUNE VREODATĂ?

Spune-mi

de unde încep şi de unde vin

gândurile – aceste amintiri

dintr-un trecut-netrecut?

Şi unde s-a pierdut tărâmul

pe care, până şi noaptea,

florile sunt luminoase?

Şi, spune-mi, dacă ştii,

unde este cumpăna de sus

a izvoarelor? –

locul în care

până şi sufletele uscate

pot înflori măcar o dată?

CLIPA

Se-aşterne ceasul înserării,

iar rememorarea pătrunde tiptil

în mine… şi în timp;

aducerea-aminte se grăbeşte,

ca nu cumva să uit ceva.

Şi vine, vine precum fulgerul

clipa –,

clipa când trebuie să dau socoteală:

când, fără remuşcare, memoria

îmi propune, acum:

„Jocul chibzuinţei!“

DORINŢĂ

Aş vrea

să mă pot uita lung,

fără să cad în adâncurile

cerului de dedesubt,

în slăvile înălţimilor

pornite din adâncuri.

Aş vrea să-mi pot frânge

pumnul destinului,

ce-mi tescuieşte timpul

în lacrimi.

NOSTALGIA FULGILOR

M-ai culcat între două veşnicii

să nu aud cum doare iarna.

Mi-ai smuls braţele de nea

fără să ştii că dragostea

oricărui fulg de nea,

oprit pe geană,

vine cu o depărtare,

iar fereastra deschisă spre soare

mă absoarbe surâsului

dintre cele două veşnicii

prin obscuritatea sa albă.

Motto:

La naştere, se spune, ţi se pune un semn pe frunte... Mie mi s-au dat cicatrici în formă de gură, răni sângerânde... şi multe altele…  Nu mă vaiet, nu mă plâng! Încerc să trăiesc alături de voi şi să vă înţeleg dincolo de clipa plină de vrajă sau vrajbă!

Tot ce vă spun

Am străbătut

întinderea de piatră goală,

pustiul străjuit de stânci

acoperite cu gheaţă

şi-am întrupat cuvântul

ca să înţelegeţi

tot ce vă spun

şi, mai ales,

ce nu vă spun.

Oare cine sunt?

Sunt, oare, pana de pasăre

rătăcită-n agonia zborului?

sau izvorul secat din lacrima toamnei?

Sunt amurgul înnourat

de-acele ploi îndelungate?

sau doar o ancoră legată de cer

şi aruncată-n oceane?!

Sunt, dar vreu să ştiu

ce ferecă

porţile dinspre Tine?

 Îmi vei spune vreodată?

Spune-mi

de unde încep şi de unde vin

gândurile – aceste amintiri

dintr-un trecut-netrecut?

Şi unde s-a pierdut tărâmul

pe care, până şi noaptea,

florile sunt luminoase?

Şi, spune-mi, dacă ştii,

unde este cumpăna de sus

a izvoarelor? –

locul în care

până şi sufletele uscate

pot înflori măcar o dată?

Clipa

Se-aşterne ceasul înserării,

iar rememorarea pătrunde tiptil

în mine… şi în timp;

aducerea-aminte se grăbeşte,

ca nu cumva să uit ceva.

Şi vine, vine precum fulgerul

clipa –,

clipa când trebuie să dau socoteală:

când, fără remuşcare, memoria

îmi propune, acum:

„Jocul chibzuinţei!“

Copii blestemaţi

                        Florile – aceşti copii ai soarelui,

blestemaţi să nu-şi vadă părintele

nicicând,

dar care vieţuiesc,

alături de muşchiul mustind de apă,

fără putinţă de-mpotrivire

sunt darul divin din care curge

firul de apă ce naşte oceanul.

De ce călcăm peste aceste flori?

Numai un univers de iubire

Numai un univers de iubire

cer timpului şi Ţie!

apoi toamna poate veni,

pentru că nu-mi va mai fi teamă

de nici o frunză căzută.

Numai un univers de iubire, 

te rog, Doamne,

îngăduie sufletului meu să-l ardă,

pentru că nu vreau ca aici,

aurindu-se,

drumul meu să sfârşească

fără putinţă de-nălţare.

Dumnezeu tace!

Către Tine, Doamne,

privirile au rămas pironite!

aşteaptă să le arăţi 

unde-ai ascuns

taina pământului

şi a vieţii de aici?

Auzul se-ncordează

s-audă ceva!

...............................

Dar Dumnezeu tace!

şi morţii mei...

tac alături de El.

Un loc pentru rugă

Ieri, mă refugiam

în lumea viselor fără sfârşit,

furişându-mă în acest univers

tot atât de uşor ca un copil.

Azi, lumea nevinovăţiei

a devenit un simplu anonim

îngropat undeva,

fără nume,

fără o cruce în semn de popas:

„Loc pentru o rugă fierbinte“!

Din vol. Vraj-B-a clipei/ copyrighr: Viorela Codreanu Tiron

O INIMĂ FĂRĂ ASCUNZIŞURI

Mi-am îngropat mâinile în cer

le-am înfipt

în pământ,

în piatră

şi-n lut…

Peste tot am umblat

şi am căutat

o inimă fără ascunzişuri

pe care s-o pot ţine în mâini.

EIN HERZ OHNE VERSTECKE

Meine Hände hatte ich in Himmel begraben

hab Sie eingesteckt

in Erde,

in Stein

und Lehm...

Überall bin ich gewesen

und habe ein Herz

ohne Verstecke das ich in meinen

Händen halten kann gesucht.

Întotdeauna

Am trăit o mie de vieţi

şi-n fiecare te-am iubit

o dată ca apa,

altă dată ca focul,

apoi, pământ m-am făcut,

şi cer m-am făcut

risipindu-mă-n ziua şi noaptea

de pe genele tale.

IMMER

Ich habe Tausende Leben gelebt

und in jedes habe ich dich geliebt

einmal wie das Wasser,

ein anderes Mal wie das Feuer,

danach bin ich zu Erde geworden,

und  auch Himmel wurde ich

und prasselte ins Tag und Nacht

deiner Wimpern.

  

PUNTE PÂNĂ LA CER

Privesc stăruitor

aceste forme-informe,

ca ruga atâtor flori fără nume,

ce se ascund

între mister şi concret,

între viaţă şi moarte,

şi prind curcubeul

atunci când bea apă

din sufletul meu

punte făcându-mă până la cer.

BRÜCKE BIS ZUM HIMMEL

Ich schaue beharrlich

diese unförmigen Formen,

wie das Gebet so vielen namenlosen

Blumen die sich zwischen

Mysterium und konkret verstecken,

zwischen Leben und Tod,

und fang den Regenbogen

dann wenn er aus meiner Seele

Wasser trinkt

Brücke zur Himmel mache ich mich.

  

ATÂT DE MULT

Atât de mult am iubit

şi-atât de mult am privit

amintirea iubirii,

încât ochii au început să doară…

să doară până la descompunere.

Şi dintre toate aceste fire de praf

ce acoperă verdele primăverii

te vor privi mereu ochii aceia...

pe care surâsul morţii i-a închis cândva.

Şi inima mea

va dansa peste tot acest univers

pentru că va şti

că din pulberea ce va fi

îţi va putea zâmbi ca unui străin.

SO VIEL

So viel habe ich geliebt

und so viel habe ich die Erinnerung

der Liebe betrachtet,

so viel, dass die Augen mit schmerzten...

Sie schmerzten bis zum Verfall.

Und aus allen diese Staubkörner

die das Frühlingsgrün bedecken

werden dich jene Augen ständig sehen...

Auf dem Todeslächeln hat sie irgendwann geschlossen.

Und mein Herz

wird über dieses Universum tanzen

weil es wissen wird,

dass aus der zukünftigen Asche

könnte dir ein Fremder lächeln.

Protejat copyro! : Viorela Codreanu Tiron und CHRISTIAN W. SCHENK

©Pictură de  - Mihai Cătrună

Motto:

Au venit peste mine clipe de întristare (...) harfa mea

s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare... Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea pe ramurile mele.

Cartea lui Iov

Motto :

Traurigkeitsaugenblicke sind über mich gekommen (...) meine Harfe hat sich in ein Instrument des Grams verwandelt und meine Hirtenflöte bringt nur Weinenden Töne aus... Das Wasser wird bis zu meinen Wurzeln dringen, der Tau wird die ganze Nacht auf meine Äste liegen.

           

          Hiobs Buch

ZVONUL SIRENELOR

Sunt năvala şi mângâierea valurilor

ce mor în nisipul fierbinte.

Sunt zvonul sirenelor

ce vine de prea departe de tine.

De ce ţi-e frică să atingi această mare?

prea plină de mistere unduitoare,

ce se sfarmă de maluri,

pentru a pleca mai departe?

Prinde măcar acest val

ce vine spre tine!

Şi strânge-l,

strânge-l în mâinile tale!

MEERJUNGFRAUEN GEMUNKEL

Ich bin der Ansturm und der Wellen Trost

die in dem heißen Sand sterben.

Ich bin Meerjungfrauen gerücht

das zu dir von zu weit kommt.

Wieso hast du angst dieses Meer zu berühren?

zu voller wellenförmige Geheimnisse sind,

die sich an Ufern prallen,

damit er sie weiter gehen?

Fang wenigstens diese Welle

die dir angegebenen kommt!

Und halte sie,

halt sie in deinen Händen!

CEEA CE NU ŞTIAI...

Îţi spuneam odată că sunt piatră

ceea ce nu ştiai...

era că fiecare piatră a trăit

somnul pietrei

şi a văzut, cum văd şi eu,

prin somnul pământului,

prin somnul aerului,

prin somnul apei,

prin somnul trupului…

Numai nesfârşitul dans al luminii

n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,

lumina nu doarme niciodată!

Şi-atunci... m-am întors

în somnul pietrei şi-n mine,

în uitare şi-n aduceri-aminte,

ascunzându-mă în miezul muntelui

unde ochii ce privesc,

nu pot pătrunde!

WAS DU NICHT WUSSTEST…

Ich sagte dir mal, dass ich Stein sei

Doch das wusstest Du nicht...

es war wie jeder Stein der lebte

den Schlaf des Steins

und sah wie ich auch sehe

durch Erden schlaf,

durch Lufts schlaf,

durch Wassersschlaf,

durchs Schlaf des Körpers...

Nur den endlosen Tanz des Lichts

schaffte ich nicht zu sehen...weil...das Licht,

das Licht schläft niemals!

und dann... drehte ich mich um

im Schlaf des Steins und in mich,

ins vergessene unter den Erinnerungen,

versteckte mich ins Bergesherz

wo die blickenden Augen,

nicht eindringen können!

NIMENI NU VEDE

Iubirea a căzut pe nevăzute

în adâncul unei prăpăstii de nori

tocmai acolo...

unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi

pe fundalul furtunii,

iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.

Şi nimeni nu vede,

nimeni nu simte

că-i lipseşte ceva!

Dar cine mai poate vedea?!...

când ochii noştri orbesc

de vuietul vântului,

când ochii orbilor

sunt păsări moarte

aruncate-n pustiul de munte?

şi ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii

care nebănuit se stinge

printre genele coborâte ale uitării

de semeni.

NIEMAND SIEHT

Ungesehen die Liebe ist gefallen

in Wolkentiefen Grund

genau dorthin...

wo die Möwenaugen voll Müdigkeit entschweben

im Untergrund des Sturms,

und ihre Schreie im Windes heulen sinken.

Und niemand sieht,

niemand füllt,

dass ihnen etwas fehlt!

Doch wer kann noch was zu sehen?!...

wenn unsere Augen erblinden

vom Windes brüllen,

wenn die Augen der blinden

tote Vögel sind.

weggeworfen in den Bergenöde?

und Glassaugen die Flammensteigen verfolgen

unerwartet erlöschen zwischen den Wimpernschatten der Vergessenheit

unsers gleichen.

CUVINTE

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,

rămase nespuse,

pe toate le-am cules

şi le-am spălat cu rouă-de-soare.

Le-am presărat pe ropotul ploii

şi le-am înfipt în mare,

de unde valul le va aduce la picioarele tale.

Să nu te apleci!

Eu am închis odată valul în mâini

şi-am presărat fire de iarbă

pe creştetul universului

şi-am văzut:

Deasupra...

Dedesubt...

Nimicul îşi face culcuş.

WORTE

Vorgeworfene, verlorene, stille Wörter,

unausgesprochen geblieben,

gesammelt habe ich sie alle

und mit Sonnentau gewaschen

hab sie auf dem Regendonner bestreut

und ins Meer versenkt von wo

die Wellen sie zu deinen Füßen bringen.

Du sollst dich nicht verbeugen!

Ich hatte mal die Welle in die Hände eingeschlossen

und haben Grashalme auf Allesstirn gestreut

und hab gesehen:

Oberhalb...

Unterhalb...

Das Nichts baut sich ein Nest.

Copyright: Viorela Codreanu Tiron und Christian W. Schenk