India.Arie - Ready For Love

Randy Crawford - When I Get Over You

Je t`aime_ Lara Fabian [subtitrat română]

Touch my soul - Atinge-mi sufletul...- Frank Duval

Touch my soul - Atinge-mi sufletul...- Frank Duval

Moranbong Band - Collection of World Famous Songs

Zvonul sirenelor

Sunt năvala şi mângâierea valurilor

ce mor în nisipul fierbinte.

Sunt zvonul sirenelor

ce vine de prea departe de tine.

De ce ţi-e frică să atingi această mare?

prea plină de mistere unduitoare,

ce se sfarmă de maluri,

pentru a pleca mai departe?

Prinde măcar acest val

ce vine spre tine!

Şi strânge-l,

strânge-l în mâinile tale!

MEERJUNGFRAUEN GEMUNKEL

Ich bin der Ansturm und der Wellen Trost

die in dem heißen Sand sterben.

Ich bin Meerjungfrauen gerücht

das zu dir von zu weit kommt.

Wieso hast du angst dieses Meer zu berühren?

zu voller wellenförmige Geheimnisse sind,

die sich an Ufern prallen,

damit er sie weiter gehen?

Fang wenigstens diese Welle

die dir angegebenen kommt!

Und halte sie,

halt sie in deinen Händen!

CEEA CE NU ŞTIAI...

Îţi spuneam odată că sunt piatră

ceea ce nu ştiai...

era că fiecare piatră a trăit

somnul pietrei

şi a văzut, cum văd şi eu,

prin somnul pământului,

prin somnul aerului,

prin somnul apei,

prin somnul trupului…

Numai nesfârşitul dans al luminii

n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,

lumina nu doarme niciodată!

Şi-atunci... m-am întors

în somnul pietrei şi-n mine,

în uitare şi-n aduceri-aminte,

ascunzându-mă în miezul muntelui

unde ochii ce privesc,

nu pot pătrunde!

WAS DU NICHT WUSSTEST…

Ich sagte dir mal, dass ich Stein sei

Doch das wusstest Du nicht...

es war wie jeder Stein der lebte

den Schlaf des Steins

und sah wie ich auch sehe

durch Erden schlaf,

durch Lufts schlaf,

durch Wassersschlaf,

durchs Schlaf des Körpers...

Nur den endlosen Tanz des Lichts

schaffte ich nicht zu sehen...weil...das Licht,

das Licht schläft niemals!

und dann... drehte ich mich um

im Schlaf des Steins und in mich,

ins vergessene unter den Erinnerungen,

versteckte mich ins Bergesherz

wo die blickenden Augen,

nicht eindringen können!

Nimeni nu vede

Iubirea a căzut pe nevăzute

în adâncul unei prăpăstii de nori

tocmai acolo...

unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi

pe fundalul furtunii,

iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.

Şi nimeni nu vede,

nimeni nu simte

că-i lipseşte ceva!

Dar cine mai poate vedea?!...

când ochii noştri orbesc

de vuietul vântului,

când ochii orbilor

sunt păsări moarte

aruncate-n pustiul de munte?

şi ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii

care nebănuit se stinge

printre genele coborâte ale uitării

de semeni.

NIEMAND SIEHT

Ungesehen die Liebe ist gefallen

in Wolkentiefen Grund

genau dorthin...

wo die Möwenaugen voll Müdigkeit entschweben

im Untergrund des Sturms,

und ihre Schreie im Windes heulen sinken.

Und niemand sieht,

niemand füllt,

dass ihnen etwas fehlt!

Doch wer kann noch was zu sehen?!...

wenn unsere Augen erblinden

vom Windes brüllen,

wenn die Augen der blinden

tote Vögel sind.

weggeworfen in den Bergenöde?

und Glassaugen die Flammensteigen verfolgen

unerwartet erlöschen zwischen den Wimpernschatten der Vergessenheit

unsers gleichen.

©versuri: Viorela Codreanu Tiron/ traducere: Christian W. Schenk

DUMNEZEU TACE!

Către Tine, Doamne,

privirile au rămas pironite!

aşteaptă să le arăţi 

unde-ai ascuns

taina pământului

şi a vieţii de aici?

Auzul se-ncordează

s-audă ceva!

...............................

Dar Dumnezeu tace!

şi morţii mei...

tac alături de El.

UN LOC PENTRU RUGĂ

Ieri, mă refugiam

în lumea viselor fără sfârşit,

furişându-mă în acest univers

tot atât de uşor ca un copil.

Azi, lumea nevinovăţiei

a devenit un simplu anonim

îngropat undeva,

fără nume,

fără o cruce în semn de popas:

„Loc pentru o rugă fierbinte“!

ÎNTREBĂRI…

Ce este timpul, mă întrebi ?

Este, oare, dezvăluirea culorilor,

şi a miresmelor

sau o tolbă a amintirilor?

Este uitare sau chemare?

Sau, poat,e prăbuşire şi înălţare?

E căutare şi pierdere,

Rătăcire sau găsire ?

Este mister

sau revelaţia supremă?…

Timpul este Timp şi atât!

…dar aminteşte-ţi:

Prăpăstiile adulmecă întotdeauna

clipa rătăcirii!

AM SĂ DESCHID FEREASTRA

Am să deschid fereastra,

pentru ca-n nerăbdarea singurătăţii

şi-n setea de alte chipuri

sau de mine,

să văd cum chipul anonim al nopţii,

lipit de fereastră mă priveşte

sau, poate, chipul tău să-l văd

pătând cărările albe ale lunii,

ce trece la fel de nepăsătoare

în faţa zbuciumului dimineţii.

Când ai să ştii?...

Ai pus vreodată urechea la pământ

să auzi cum creşte iarba?

Ai lipit vreodată gând lângă gând

pentru a mă naşte

în spatele pleoapelor?

Ai băut vreodată din izvorul

ce curge către munte?

Ai adunat vreodată nuferi

crescuţi pe ape îngheţate?

Atunci... poate, ai să ştii

de am fost...

de mai sunt...

de voi mai fi !...

PERPETUUM

Întotdeauna se va întrupa,

din tăinuite şi nebănuite genuni,

lacrima din zilele copilăriei,

pentru a da răgaz

frumuseţii să se arate,

viselor să se nască,

sălciilor să încărunţească.

CINE SĂ MAI ŞTIE?

Ce ciudat!

Memoria s-a hotărât acum

să-mi restituie trecutul.

Nu! Nu pentru a-l slăvi,

ci doar pentru a-l deplânge 

şi a-l înţelege (?!)

.................................

Dar... iartă-mă că te-ntreb:

„La ce-mi va folosi

această înţelegere de pe urmă?“

Protejat copyro/ Viorela Codreanu Tiron

pictura de Nydia Lozano / http://www.nydialozano.com/

Cuvinte

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,

rămase nespuse,

pe toate le-am cules

şi le-am spălat cu rouă-de-soare.

le-am presărat pe ropotul ploii

şi le-am înfipt în mare,

de unde valul le-a adus la picioarele tale.

Să nu te apleci!

Eu am ţinut odată valul în mâini

şi-am presărat fire de iarbă

pe creştetul universului

şi-am văzut:

Deasupra...

Dedesubt...

Nimicul îşi face culcuş.

Szavak

Eldobott, elveszett, néma szavak,

soha ki nem mondottak,

rendbeszedtem mindeniket

a reggeli nap harmatával tisztára mostam,

szerteszét szórtam az eső visszhangjával

tenger vizébe véstem,

ahonnét a hullámok lábad elé hordták.

Ne hajolj le értük,

mert egyszer már kezedben tartottad őket.

Fűszálakat szórtam

És láttam:

Fentről…

Lentről…

Hogy a semmi magának fekhelyet készít.

Pruncul singurătăţii

Legăn şi acum

pruncul singurătăţii...

Îl hrănesc în neştire

cu lapte-de-lacrimi,

cu rouă-de-stele,

chiar dacă ştiu

că-mi secătuieşte inima,

şi-mi frânge mâinile cu greutatea lui;

chiar dacă ştiu că-mi oboseşte

până şi gândurile sterpe.

Legăn şi legăn...

poate va adormi

o clipă doar.

Az egyedüllét gyermeke

Még ringatom

az egyedüllét gyermekét

étellel kínálom

könnytejjel,

csillagok harmatával

pedig tudom,

hogy kiszárítja szívemet,

leszakad kezem súlyától

és tudom azt is,

kiszívja hiábavaló gondolataimat

mégis ringatom, ringatom…

hátha elalszik,

legalább egy percre.

Poate...

A fost o naştere!

A fost o moarte!

Şi a mai fost...

poate,

ceva-ntre ele...

un cântec duios

sau un vaiet! (?)

Spuneţi-mi !

ce-a fost?!...

Talán

Volt a születés!

Volt a halál!

És közöttük volt egy kellemes dal

Vagy talán egy emberi jaj

Mondd: mi volt egyáltalán?!

Sub povara iubirii

Te-ai îndrăgostit de mine, Durere,

atât de tainic,

atât de deplin,

atât de etern!

şi-atât de spăimos

te-ai împlântat în oasele mele,

încât au început să se sfarme

sub povara iubirii.

A szerelem súlya alatt

Te, Fájdalom, belém szerettél,

sanyarún titkos,

sohasem véges,

mégis végtelen!

És annyira félelmetesen

a csontjaim közé hatoltál

érzem, szétrobbanok

a szerelem súlya alatt.

Firul de fum

Am cules

nenumăratele tale furtuni

şi-am continuat să trăiesc

– prin bolul inocenţei –

în visul

transformat în firul de fum,

ce se strecoară

prin toate ungherele tale

cu veşnica pecete a arderii.

Füstszál

Megszámlálhatatlan

viharaidat gyűjtöttem össze,

megpróbáltam

átélni értetlenségedet.

És füstszállá

változtatott álmokat,

amik minden porcikámba behatoltak,

az esztelenség végtelen pecsétjével.

 protejat copyro!

Floare-de-colţ

FLOARE-DE-COLŢ

Desculţă de gânduri,

desfrunzită de vise

îmi cresc rădăcinile

pe lujerul ploii,

şi-mi legăn ramurile

pe creştetul pământului.

DEZRĂDĂCINARE

Eşti o mare îngheţată

pe care dorm razele

şi se odihnesc petalele ploii...

Dar nicio mare nu seamănă cu alta,

numai tu, departe,

revenind în mine

cu stele pe suflet

care nu au cer

pe care să răsară,

revii de-atâtea ori...

răscolind furtunile mele!

DORINŢĂ

Aş vrea

să mă pot uita lung,

fără să cad în adâncurile

cerului de dedesubt,

în slăvile înălţimilor

pornite din adâncuri.

Aş vrea să pot frânge

pumnul destinului,

ce-mi tescuieşte timpul

în lacrimi.

SPERANŢĂ

Cu tremurânde mâini

speranţa ajunge la tine!

Să nu-i distrugi

gândul coloanei infinite

urzit în veşnicia umbrei tale.

Aşterne-i limpezi covoare de nuferi

plutind alături pe cerul sălbatic,

unde toţi norii

mi se agaţă de gene.

protejat copyro!/ Viorela Codreanu Tiron