BLESTEM CU MÂNA-NTINSĂ

Să nu-ţi deschidă nimeni uşa!

Să nu-ţi pătrundă soarele în casă!

Să fii zidit în piatră funerară

şi dus în crânguri fără vară!

Îngheţul să-ţi cuprindă braţul

ce mi-a atins obrazul cu minciună!

Blestem cu mâna-ntinsă şi lipită

de crucea pe care te-ai născut

în zorii dimineţii mele!

SĂ FIE UN BLESTEM ?

Mi-ai ucis destinul

când încă învăţam să merg

şi te-am lăsat!

M-ai aruncat apoi în jocul focului,

când flăcările începeau să respire,

şi nu m-am împotrivit.

Şi când plictisit

m-ai aruncat

în groapa cenuşii spulberate

n-ai mai văzut scânteia

ce s-a lipit de tine...

BLESTEM

Să-ţi fie frate geamăn chinul meu

şi gura uscată de dorul sărutului!

ploaia-de-mine să te ude!

pământul-de-mine să-ţi ardă tălpile!

în dorul-dorului să te-mprăştii,

mereu căutându-mă,

mereu regăsindu-mă!

mereu pierzându-mă!...

şi iar căutându-mă !

SĂ PLUTEŞTI ÎN INCERTITUDINE

Sfredel răsucit să-ţi intre-n inimă!

Focul urâtului să-ţi umple tâmplele!

Atingerea aerului să te sfâşie-n două !

Noaptea insomniei să te înghită!

Tăcerile lumii să-ţi ardă timpanele!

Şi veşnic să pluteşti

în incertitudinea clipei !