ROUA PRIVEGHIULUI

Pumnul dimineţii mă spală

cu roua priveghiului,

lovindu-mă

cu năpasta naşterii mele,

în care simt tânguirea

cu toată pustietatea

şi tristeţea vieţii

ce trece pe nesimţite

împovărându-mă

cu tainice spovedanii.

ZBATERE

Mă cheamă lacul

oglindit în ochiul nemilos al cerului

de unde coboară nori grei

în sumbre tăceri de eternitate

pe zborul meu

care nu e decât

zbatere

între ziduri

temeinic zidite.

UNICA ORĂ A ZILEI

Când se întunecă devin cenuşie,

mă dizolv în obscuritatea opacă

odată cu gândurile

în această unică oră a zilei

plină de semnificaţii,

ce-mi bate în uşă :

e ora ispăşirii,

mereu izbăvită,

nicicând ispăşită.

ZBATERE

Mă cheamă lacul

oglindit în ochiul nemilos al cerului

de unde coboară nori grei

în sumbre tăceri de eternitate

pe zborul meu

care nu e decât

zbatere

între ziduri

temeinic zidite.