PENTRU ACEL „MAI TÂRZIU“

Din jungla viselor înmiresmate

nu izgoni taina copilăriei

şi n-o lăsa să-şi piardă rădăcinile

în faţa nimănui,

pentru că

binele şi răul,

frumosul şi urâtul,

iubirea şi ura

nu sunt decât podoabele unui viitor

ce-atârnă de-o-ntâmplare.

De-aceea-ţi spun:

Sădeşte-acum sămânţa-copilăriei!

ochi şi toiag să-ţi fie

pentru acel mai târziu.

ZĂPADA ACEEA

Când nori plini de ură

se adună deasupra capului meu,

uimită mă-ntreb:

unde este zăpada?...

zăpada aceea...

care îmbuna lumea.

ÎNFLORIRE

Vreau să pot privi

cum sufletul tău se deschide

şi un sentiment bun şi drept

se strecoară în inima ta,

învăluind-o pe-a mea

               cu acelaşi parfum.

CĂUTÂNDU-NE  URMELE

În casa iubirii străpunsă de vreme,

cumplit frige frigul

şi-ţi arde obrazul,

cu praful mărunt al zăpezii.

Răni adânci

se desfac,

se refac...

e noapte,

e frig...

şi-am rămas

singuri…

străini…

căutându-ne urmele…

prin casa iubirii.

Protejat copyro/ Viorela Codreanu Tiron

pictura aparţine pictorului francez: Delphin Enjolras

În umbra copacului roşu

Lacrimi de patimă ating pământul

şi pământul devine palid

în umbra copacului roşu,

ce-şi întoarce rădăcinile din pricina furiei.

De ce-mi doresc mângâierea frunzelor

ce se lipesc de geamurile tale

rigide şi opace - ca inima ta –

orbită de insomniile tuturor,

când sufletul meu pluteşte

peste tăcerile tale

şi se sfărâmiţează?

CÂND LUMEA NU TE VEDE

Tristă prietenă a lacurilor verzi,

ce umbre nevăzute ascunzi în umbra nopţii

                                când lumea nu te vede?

Zâmbetul tău – sărutul unui Iude –

e plin de înţelesuri

ce n-ai vrea să le ştii nici tu.

Cât de perfidă-mi eşti ?!

ca să ascunzi în umbre ura

sub blânda ta povară de iubire,

ce nici măcar poveste nu e?

protejat copyright/Viorela Codreanu Tiron

Nu-mi lăsa timp...

Când tu taci, glasul păsărilor dispare

printre frunzişul pomilor,

mi se aşterne toamna peste tâmple

şi este atâta linişte,

că pot auzi şi muzica încă nescrisă!

Numai gândul te mai poate aduce aproape,

ca pe un strop de apă căzut

din preaplinul durerilor mele

sau ca pe un strop de ploaie,

sorbit de pământul uscat,

ce dispare aproape fără să-l vezi.

Când tu taci, se cutremură pământul

şi respiraţia se opreşte

să nu-ţi tulbure liniştea tăcerii.

Se cutremură până şi izvoarele

şi începe să doară dorul de tine.

Nu îmi lăsa timp pentru a învăţa

să mi te-aduc aminte!

RĂSPÂNTII

În gura nopţilor fără de noapte,

pe buzele zilelor fără de zi

se-aşterne tăcerea prelungă,

a timpului netimpuit,

de la răspântia veacurilor

dintre tine şi mine

acolo... unde râul lacrimilor

se-ntâlneşte cu râul disperării.

DEZGOLIŢI-MI LUMINA!

De-abia se-ntrezăreşte

lumina din adâncuri

Aerul de-nălţimi

e prins în păienjenişul de alge

ce mă ţes şi re-ţes

în putreziciunea adâncului

de unde strig:

Dezgoliţi-mi lumina!

UNDE?

Se contopesc izvoarele subterane

fără putinţă de împotrivire

pe nevăzute

neauzite

şi nebănuite albii ascunse

cum fără putinţă de-mpotrivire

iubirea zăgăzuită rupe stăvilarele

cu un torent nestăpânit

rostogolindu-te...

Unde?

protejat copyro/viorela_codreanu_tiron

CUM…?

Cum să-mi găsesc liniştea

în casa sufletului meu

mai asurzitoare decât tunetul,

mai puternică decât un hohot de râs

şi mai năprasnică decât furtuna?

CRISTALE FUMURII

Cristaleîngheţate - amintirile

au început să cadă pe suflet

în sonorităţi cristaline

ce se răsfrâng în mii de vibraţii.

Cu mine

au rămas înserările-nnegurate

rupte din liniştea frunzei încă verde

căzute...

Pământul îşi revendică – şi el – acum

verdele-crud

rătăcit în cristalul fumuriu

al muntelui de gheaţă

care mă cheamă,

mă strigă,

mă ucide...

copyright: Viorela Codreanu Tiron