În umbra copacului roşu
Lacrimi de patimă
ating pământul
şi pământul devine
palid
în umbra copacului
roşu,
ce-şi întoarce
rădăcinile din pricina furiei.
De ce-mi doresc
mângâierea frunzelor
ce se lipesc de
geamurile tale
rigide
şi opace - ca inima ta –
orbită
de insomniile tuturor,
când sufletul meu
pluteşte
peste tăcerile
tale
şi
se sfărâmiţează?
CÂND LUMEA NU TE VEDE
Tristă prietenă a
lacurilor verzi,
ce umbre nevăzute
ascunzi în umbra nopţii
când lumea nu
te vede?
Zâmbetul tău –
sărutul unui Iude –
e plin de
înţelesuri
ce n-ai vrea să le
ştii nici tu.
Cât de perfidă-mi
eşti ?!
ca să ascunzi în
umbre ura
sub blânda ta
povară de iubire,
ce nici măcar
poveste nu e?
protejat copyright/Viorela Codreanu Tiron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu