Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

luni, 25 ianuarie 2016

INSEGNAMI !

come fermare questo tempo
col suo corso caotico ?
poter insinuare tra le tue ciglia
una carezza,
un canto,
una poesia,
una parola
- così che una profonda luce –
germogli e brilli
nel tuo cuore.



DIMMI!

Dimmi!
da dove iniziano
e da dove giungono i penisieri?
ricordi di un passato che non ho vissuto?
Dove si è perduto il reame
sul quale pure di notte,
i fiori sono raggi di luce?
Dimmi!
Mostrami!
Dov’è lo spartiacque delle sorgenti?
il posto dove perfino le anime avvizzite
possono fiorire
almeno una volta?


A CHI IMPORTA ?

A chi importa l’apprensione
e la mestizia delle stelle che calano in me ?
A chi importa le salici che rimpiangono me,
il fiume che si getta nel lago,
dove galleggia la mia ombra
abbracciata alla sua immagine nell’acqua ?
A chi importa il cielo rovente
con ciocche di capelli canuti
lasciato dalle nubi ormai insofferenti l’azzurro ?
Tantissime domande in me…
cui l’universo risponde
sempre con il suo mutismo.

CUI  ÎI  PASĂ  ?

Cui îi pasă de îngândurarea
şi tristeţea stelelor ce coboară în mine?
Cui îi pasă de sălciile ce mă plâng,
de râul ce se aruncă în lac,
unde pluteşte umbra mea
mână în mână cu imaginea ei în apă?
Cui îi pasă de cerul fierbinte
cu şuviţe cărunte
rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul?
Atâtea întrebări îmi rămân...
la care universul răspunde
mereu cu marea lui muţenie!

protejat copyro/ versuri: Viorela Codreanu Tiron, trad. Geo Vasile
din vol. bilingv: Tăcerea ghimpilor/
Il silenzio delle spine 

joi, 21 ianuarie 2016




NEDEFINITĂ AŞTEPTARE

Mă rup
timpului mării,
destinului implacabil,
zadarnicelor clipe,
ce îndrăznesc
să-ntârzie în palmele mele
împietrite de aşteptare.

Dar cum? Cum să mă rup
de această 
nedefinită aşteptare?
E ca şi cum...
aş vrea să rup
întunericul în două,
     sau cruzimea
             sau vântul...


DUMNEZEU TACE!

Către Tine, Doamne,
privirile au rămas pironite!
aşteaptă să le arăţi 
unde-ai ascuns
taina pământului
şi a vieţii de aici?
Auzul se-ncordează
s-audă ceva!
...............................
Dar Dumnezeu tace!
şi morţii mei...
tac alături de El.


ŞI... IARTĂ, DOAMNE!

Fără tine
sunt fir de nisip fără memorie,
sunt bob de grâu fără sămânţă.
Dă-mă, Doamne, vântului de miazăzi!
să mă ascundă în poalele cerului
şi să mă închidă în carapacea luminii.

Împreunează-mi mâinile în rugăciune!
Ocroteşte cuvântul ce nu mă omoară
şi acoperă-mi cerul cu întregul Tău nume!
Şi... iartă, Doamne, copila sălbatică
ce uită numele Tău fără voie.




DIALOG SIMPLU

-        Sunt Iubirea
mila şi mângâierea
înţelegerea şi speranţa
Bucuria, Adevărul şi Viaţa!
Tu cine eşti?
-        Eu?! Omul care-a uitat

                     să se bucure.

protejat copyro/ Viorela Codreanu Tiron

duminică, 10 ianuarie 2016

Viorela Codreanu Tiron

http://viorelacodreanu.blogspot.ro/2016/01/

„Sunt vărsat(ă) ca apa şi toate oasele mi-au ieşit din încheieturi; inima mi s-a făcut ca ceara şi se topeşte înlăuntrul meu.“
Psalmul 22, 14

Iartă, Doamne,
ultima iubire
azvârlită pe răscrucea
drumurilor prăfuite.
Iartă, Doamne,
neplânsele lacrimi
din talismanul tăcerii,
ascuns în legenda a doi străini!
Iartă, Doamne,
toate ploile din pletele mele
răvăşite de seminţele vieţii.
Iartă, Doamne! Iartă!



Tu eşti ca o biserică
zidită de Dumnezeu
în care mi-am adunat
toate sfeşnicele zilelor mele;
în care ţi-am pictat toţi pereţii
cu îngerii Domului... în
nădejdea
netăgăduită,
că, poate,
ai să vezi drumul
în care am băut apa sfinţită
şi-am îngenunchiat
în faţa altarului tău,
în care-am adormit
învăţând...
să aştept (...?) 
învăţând să învăţ!



Adormită-n cuvânt
ruga mea va porni
printre arbori fără rădăcini
înmugurind în coliere-de-rouă,
alături de lacrimi,
prin ruga primului cuvânt
plecat dincolo de tine.

  

Sunt un fluviu anonim,
fără memorie,
fără poveste...
un fluviu indiferent
de pasiunile
pe care le mai poate aprinde
pe malurile sale.
Sunt acelaşi fluviu anonim
oglindit în singurele ramuri
ale salciei peste care-am păşit,
în liniştea dureroasă
a talazurilor.




Desculţă de gânduri,
desfrunzită de vise
îmi cresc rădăcinile
pe lujerul ploii,
şi-mi legăn ramurile
pe creştetul pământului.



Arşiţa nopţii
cade osândită
de miezul grâului copt.
Frunzele crescute
în primăvara morţii
mă dor...
Flori de lotus
orbecăiesc prin sufletul meu
într-o goană nebună...
şi cântă...

protejat copyright/versuri - Viorela Codreanu Tiron/ pitura Gianni Strino


miercuri, 6 ianuarie 2016


NEPUTINŢĂ

Doamne,
m-ai aşezat la începutul unui drum
atât de lung, atât de greu !
Şi-n drum mi-ai semănat tot lumânări aprinse
în locul copacilor verzi
ce-aveau să-mi ţină de umbră,
să nu mă ardă năvalnicul soare de viaţă.
Lumânările mi-au luminat drumul
                       în noaptea eclipsei totale,
dar lacrimile-iernii mi-au ars mâinile
                         ce voiau să-mbrăţişeze
flacăra albă şi blândă.


ÎNDURĂ-TE, DOAMNE !


Îndură-te, Doamne, şi dă-mi :
dă-mi adierea zefirului
din patima naşterii mele
şi leagănul vieţii din zarea luminii !
Dă-mi cupa iubirii
s-o vărs peste lume,
balsam să se aştearnă pe suflete !
Şi-nvaţă-mă, Doamne !
să înţeleg muzica
din strunele curcubeului,
ca liniştită s-adorm în braţele Tale
şi rugă să fiu peste noapte.

Protejat copyright/ Viorela Codreanu Tiron