PRUNCUL SINGURĂTĂŢII

Legăn şi acum

pruncul singurătăţii...

Îl hrănesc în neştire

cu lapte-de-lacrimi,

cu rouă-de-stele,

chiar dacă ştiu

că-mi secătuieşte inima,

şi-mi frînge mîinile cu greutatea lui;

chiar dacă ştiu

că-mi oboseşte

pînă şi gîndurile sterpe.

Legăn şi legăn ...

poate va adormi

măcar o clipă.

 CA  ŞI ATUNCI...

Şi-atunci... ca şi acum

mă aplec să culeg gîndurile de ieri,

să le pun la căpătîi flori

aşezate-n cununi...

Şi-acum... ca şi-atunci...

le găsesc numai în memoria vremii,

cu farmecul ofilirii din prima înflorire,

îngropate

în timpul ce trece prin mine.

 TĂCEREA GHIMPILOR

Tăcerea plină de ghimpi,

lină şi fierbinte,

se prelinge o dată cu lacrima oarbă

şi nenumăratele-i feţe

întipărite cu sfinţenie

în golul prăpastiei,

din care ţîşnesc

aninîndu-mă

de o stea,

de o rază,

de-un soare,

de-un mine

sau de-o altă tăcere.

 UNICA ORĂ A ZILEI

Cînd se întunecă devin cenuşie

mă dizolv în obscuritatea opacă

o dată cu gîndurile

 în această unică oră a zilei

plină de semnificaţii

ce-mi bate-n uşă:

e ora ispăşirii

mereu izbăvită

nicicînd ispăşită.

 CREDEAM

Credeam că nu se vor mai întoarce niciodată

înflăcărarea şi nerăbdarea tinereţei

dar tenebre miloase îmi ascundeau adevărul

ca să uit pentru o clipă

că în lumina scăzută a crepusculului

inima ta în ruină părea mai mare,

la fel şi ochii tăi

ale căror săgeţi îngheţate ucid.