Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

BINE ATI VENIT PE ACESTA PAGINA!

Poate aici veţi regăsi un strop de linişte sau un loc unde v-ar place să zăboviţi în clipa de taină!

vineri, 30 octombrie 2015



A CHI IMPORTA

A chi importa l’apprensione
e la mestizia delle stelle che calano in me ?
A chi importa le salici che mi rimpiangono,
il fiume che si getta nel lago,
dove galleggia la mia ombra
abbracciata alla sua immagine nell’acqua ?
A chi importa il cielo rovente
con ciocche di capelli canuti
lasciato dalle nubi ormai insofferenti l’azzurro ?
Tantissime domande in me…
cui l’universo risponde
sempre con il suo mutismo.




CUI  ÎI  PASĂ  ?

Cui îi pasă de îngândurarea
şi tristeţea stelelor ce coboară în mine?
Cui îi pasă de salciile ce mă plâng,
de râul ce se aruncă în lac,
unde pluteşte umbra mea
mână în mână cu imaginea ei în apă?
Cui îi pasă de cerul fierbinte
cu suviţe cărunte
rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul?
Atâtea  întrebări îmi rămân ...
la care universul  răspunde
mereu cu marea lui muţenie!



IL DAZIO AL SONNO

Dove potrei trovare la via dell’infanzia,
la culla materna
o il gioco scalzo dei primissimi anni?
Pagai il dazio al sonno!
Pagai il dazio ai sogni!
però non potei raggiungere la terra promessa
e nuoto più avanti all’acme della fatica,
lancinante fatica di me stessa !




VAMA SOMNULUI

Unde-aş putea găsi drumul copilăriei,
leagănul mamei
sau jocul desculţ al prunciei?
Am dat vamă somnului!
Am dat vamă viselor!
dar n-am putut trece în ţara făgăduinţei
şi înot mai departe în miezul oboselii,
sfâşietoare oboseală de mine!




QUANTE VOLTE ?

Quante volte ho spiato i tuoi
sogni nei miei?
e ho visto l’ombra dell’illusione
negli arabeschi astrali
quando le onde lambivano le mie gambe?!
Quante volte ho bruciato alle porte del mare
ricordi-smarriti-fiori-di-sogno-avvizziti
in silenti echi
e tranquille-angosce
disfatte nell’alveo del sonno dall’insonnia ?!


DE CÂTE ORI?

De câte ori am pândit visele tale
în visele mele?
şi am văzut umbra iluziei
în arabescuri stelare
când valurile-mi sărutau picioarele?!
De câte ori am ars la porţile mării
amintiri-rătăcite -  flori-de-vis-ofilite
în tăcute ecouri
şi liniştite-nelinişti
sfărmate-n albia somnului de nesomn?!



versiune în limba italiană: Geo Vasile
(din vol. în curs de apariţie IL SILENZIO DELLE SPINE)
Atentie! protejat copyright!





Daţi-mi un pământ nou
în care să-mi pot înfige rădăcinile
                        cu aripi până la cer
un pământ nou  ca o viaţă nouă
care să nu-mi amintească nimic
de pământul unde am fost
                         atât de tare rănit.
fluturându-şi aripile colorate,

doar pentru a-ţi bucura acea zi.



PENTRU A-ŢI BUCURA O ZI


Priveşte fluturele prins într-o pală de vânt,
izbit de un perete şi rămas acolo
bătând slab din aripi.
Nu ! Nu dintr-o încăpăţânare
de a se agăţa de viaţa !
E pre scurtă pentru el
– şi el o ştie.
El a rămas acolo doar pentru că
a păstrat o amintire prea vie
a golului strălucitor dinainte de furtună,
şi o ameţeală uimită că nu înţelege nimic :
zbura împrejurul tău,
fluturându-şi aripile colorate,

doar pentru a-ţi bucura acea zi.


protejat copyright!

marți, 27 octombrie 2015



TOCMAI PE EA...

Acest cimitir al urmelor noastre
revine mereu în memoria înceţoşată:
Mai moare un ochi ...
prin care contiuu să văd
tocmai prin pata lui albă şi oarbă.
Mai cade o mână ...
pe care continuu s-o întind
spre vlăstarul-ce-nu-se-iveşte.
Mai cade ...,
mai cade o inimă
pe care o strivesc,
pentru că ochiul-orb
tocmai pe ea
refuză s-o recunoască:
                               e inima mea!


PUNTE PÂNĂ LA CER

Privesc stăruitor
aceste forme-informe,
ca ruga atâtor flori fără nume,
ce se ascund
între mister şi concret,
între viaţă şi moarte,
şi prind curcubeul
atunci când bea apă
din sufletul meu
punte făcându-mă până la cer.


ANOTIMPUL CUVINTELOR

Am trăit împreună
în anotimpul tăcerii
cu înţelesuri depline.
Acum mantia cuvintelor
ne acoperă tăcerile
cu zgomotul cascadelor urlătoare,
ce nu mai au nimic a ne spune.


FASCINAŢIE

Mi-am lăsat din nou ochii
să coboare până la câmpie,
să-mi amintească
de unde am plecat;
apoi,
să urce pe cealaltă parte a muntelui,
să contemple liniştea ta temătoare
şi să te-mbrăţişeze 
cu inima
în tainică recunoaştere.

 protejat copyright/ Viorela Codreanu Tiron









sâmbătă, 24 octombrie 2015


ZORI FURATE

Am adormit
fără să vreau
în laguna albastră
dar aici... totul se transformă
primăvara speranţei
devine iarna disperării...
vîrsta înţelepciunii
devine vîrsta nebuniei...
anotimpul luminii...
mi-e frică să spun!

Ştiu numai că mă voi trezi în zorii zilei
dacă pînă atunci cineva
nu-mi va fi furat zorile.


ZBATERE

Mă cheamă lacul
oglindit în orizontul
din ochiul nemilos al cerului
de unde coboară nori grei
în sumbre tăceri de eternitate
pe zborul meu
ce nu e decît zbatere
între ziduri temeinic zidite.


UN LOC ANUME

Daţi-mi un pămînt nou
în care să-mi pot înfige rădăcinile
                        cu aripi pînă la cer
un pămînt nou - ca o viaţă nouă -
care să nu-mi amintească nimic
de pămîntul unde am fost
                         atît de tare rănit.



O TOAMNĂ ÎMPRĂŞTIATĂ

O toamnă împrăştiată
trece mereu peste mine
cînd soarele răsare
de dincolo de răsfrîngerea clipei
unde veşnicia-mi sparge liniştită
cerul şi ferestrele soarelui
zvîrlindu-mă pe o creastă de vînt.











marți, 20 octombrie 2015




Anotimp încătuşat

Vine anotimpul încătuşării
ce-şi zornăie zalele
pe tâmplele mele;
îmi scutură pământul de stele
acoperindu-mi lumina
de unde ţâşnesc
cu strigăt înalt
în ecoul prunciei.


Anotimpul tăcerii

Am adormit în anotimpul tăcerii
al reîntoarcerii
al sufocării
al destrămării cuvântului
pândind fereastra strigătului
din răvăşitele plete ale adevărului.




duminică, 18 octombrie 2015




QUANTE VOLTE ?
Quante volte ho spiato i tuoi
sogni nei miei?
e ho visto l’ombra dell’illusione
negli arabeschi astrali
quando le onde lambivano le mie gambe?!
Quante volte ho bruciato alle porte del mare
ricordi-smarriti-fiori-di-sogno-avvizziti
in silenti echi
e tranquille-angosce
disfatte nell’alveo del sonno dall’insonnia ?!


DE CÂTE ORI?
De câte ori am pândit visele tale
în visele mele?
şi am văzut umbra iluziei
în arabescuri stelare
când valurile-mi sărutau picioarele?!
De câte ori am ars la porţile mării
amintiri-rătăcite - flori-de-vis-ofilite
în tăcute ecouri
şi liniştite-nelinişti
sfărmate-n albia somnului de nesomn?!

versione italiana Geo Vasile

Geo Vasile, (n. 21 iunie 1942București) este un italienist, critic literar, traducător și poet român.
Premiul pentru traducerea și promovarea în străinătate a operei eminesciene, Memorialul Ipotești, 2012; Premiul USR pentru întreaga activitate literara, 2012; Premiul pentru traducere și promovare a operei eminesciene în străinătate, ediția 2012, pentru întreaga activitate de traducător din opera eminesciană, Ipotești, iunie 2012; Premiul Lapis Philosophorum al revistei Contact international 2012; Diplomă de excelență pentru activitatea prodigioasă pusă în slujba comunității românești din Italia, pentru merite deosebite în susținera și promovarea valorilor culturale și pentru contribuția adusă la intensificarea schimburilor culturale româno-italiene, Consulatul Onorific al României la Brescia, 2 mai 2013;Premio di poesia e prosa Lorenzo Montano - 27 edizione (2013)MENZIONE PER RACCOLTA INEDITA Psico@terra.pia; Ordinul STELLA D'ITALIA și diploma aferentă acordate prin decret semnat de președintele Italiei Giorgio Napolitano pentru merite în promovarea limbii și literaturii italiene în România, iunie 2013; Premi Internazionali Flaiano : Premio di italianistica Flaiano, Pescara, 3 dicembre 2014.

FOTO: Insula infinitului (pictură în ulei) - de Mihai Cătrună


marți, 13 octombrie 2015



UNICA ORĂ A ZILEI

Când se întunecă devin cenuşie
mă dizolv în obscuritatea opacă
o dată cu gândurile
în această unică oră a zilei
plină de semnificaţii
ce-mi bate-n uşă:
e ora ispăşirii
mereu izbăvită

nicicând ispăşită.


ALTAR DE RUGĂCIUNE

Fă din sufletul meu
altar de rugăciune pentru tine!
Ocroteşte flacăra albă
şi aşază-mă, candelă-vie,
în templul inimii tale!
Pulberea sufletului meu
aşterne-o pe stele
de veghe să-ţi stea
atunci când ţi-e teamă,
şi călăuză să-ţi fie
în drumul întoarcerii!

marți, 6 octombrie 2015



TĂCEREA GHIMPILOR

Tăcerea plină de ghimpi,
lină şi fierbinte,
se prelinge o dată cu lacrima oarbă
şi nenumăratele-i feţe
întipărite cu sfinţenie
în golul prăpastiei,
din care ţâşnesc
aninându-mă
de o stea,
de o rază,
de-un soare,
de-un mine
sau de-o altă tăcere.


CINE MAI ARE TIMP?

Flăcări aprige se învolburează
în străvechile inimi din încăperile trupului.
Dar cine mai are timp?
să vadă cum reflexele sângerii ale flăcărilor
se-mperechează cu umbre prelungi?
Şi cum din văzduhul amurgului
cad cristale albastre – de gheaţă  -?
Cum gândurile viscolite
aduc amintiri grele
şi le leapădă în aceleaşi încăperi
                     preapline de-acum?
Cine?...
Focul rupe din mine,
cu mânie şi-nverşunare rupe...
Şi tu ?...  Tu, plângi că  te doare imaginea flăcării?



protejat copyro!
  


sâmbătă, 3 octombrie 2015


UNICA ORĂ A ZILEI

Când se întunecă devin cenuşie
mă dizolv în obscuritatea opacă
o dată cu gândurile
în această unică oră a zilei
plină de semnificaţii
ce-mi bate-n uşă:
e ora ispăşirii
mereu izbăvită
nicicînd ispăşită.



CREDEAM


Credeam că nu se vor mai întoarce niciodată
înflăcărarea şi nerăbdarea tinereţei,
dar tenebre miloase îmi ascundeau adevărul
ca să uit pentru o clipă
că în lumina scăzută a crepusculului
inima ta în ruină... părea mai mare,
la fel şi ochii tăi
ale căror săgeţi îngheţate 
ştiu să ucidă.

protejat copyro!


joi, 1 octombrie 2015


NU IZGONI COPILĂRIA

Din jungla viselor înmiresmate
nu izgoni taina copilăriei
şi n-o lăsa să-şi piardă rădăcinile
în faţa nimănui, pentru că
binele şi răul,
frumosul şi urâtul,
iubirea şi ura
nu sînt decât podoabele unui viitor
                ce-atârnă de-o-ntâmplare.
De-aceea-ţi spun:
Sădeşte-acum sămânţa-copilăriei!
ochi şi toiag să-ţi fie
pentru acel mai târziu.


TAINICĂ AMINTIRE

O tainică amintire rătăceşte năucă
în ora blestemată a blestemului
când se mai nasc umbre de lacrimi
pe pânzele albe ale destinului
dăltuind flori-de-nufăr
îngemănate cu flori-de-colţ
încrustate pe sufletul meu
ce plânge după nostalgia fulgilor
şi a zăpezii dintâi.


ALTAR DE RUGĂCIUNE

Fă din sufletul meu
altar de rugăciune pentru tine!
Ocroteşte flacăra albă
şi aşază-mă, candelă-vie,
în templul inimii tale!
Pulberea sufletului meu
aşterne-o pe stele!
de veghe să-ţi stea
atunci cînd ţi-e teamă,
şi călăuză să-ţi fie
în drumul întoarcerii!

copyro/ autorul


 ODATĂ,  DE  MULT

Odată-ţi vedeam gândurile plutind,
zbenguindu-se în toate culorile.
Acum - le văd cum coboară încet,
spre răceala înmănuşată de beznă.
Le simt cum curg prin inelul de foc
ce se topeşte şi el
înlăuntrul pământului
lăsând în urma lui doar un cuvânt:
                                     cuvântul.


 Îndură-te, Doamne!

Îndură-te, Doamne, şi dă-mi:
Dă-mi adierea zefirului
din patima naşterii mele
şi leagănul vieţii din zorii luminii!
Dă-mi cupa iubirii
s-o vărs peste lume
balsam să se aştearnă pe sufletul meu!
Şi-nvaţă-mă, Doamne,
cum să percep şi să-nţeleg  muzica
                      din strunele curcubeului
ca liniştită s-adorm în braţele tale
                     şi rugă să fiu peste noapte.


ALTAR DE RUGĂCIUNE

Fă din sufletul meu
altar de rugăciune pentru tine!
Ocroteşte flacăra albă
şi aşază-mă, candelă-vie,
în templul inimii tale!
Pulberea sufletului meu
aşterne-o pe stele
de veghe să-ţi stea
atunci cînd ţi-e teamă,
şi călăuză să-ţi fie
în drumul întoarcerii!

copyright: Viorela Codreanu Tiron