TĂCEREA GHIMPILOR

Tăcerea plină de ghimpi,

lină şi fierbinte,

se prelinge o dată cu lacrima oarbă

şi nenumăratele-i feţe

întipărite cu sfinţenie

în golul prăpastiei,

din care ţâşnesc

aninându-mă

de o stea,

de o rază,

de-un soare,

de-un mine

sau de-o altă tăcere.

CINE MAI ARE TIMP?

Flăcări aprige se învolburează

în străvechile inimi din încăperile trupului.

Dar cine mai are timp?

să vadă cum reflexele sângerii ale flăcărilor

se-mperechează cu umbre prelungi?

Şi cum din văzduhul amurgului

cad cristale albastre – de gheaţă  -?

Cum gândurile viscolite

aduc amintiri grele

şi le leapădă în aceleaşi încăperi

                     preapline de-acum?

Cine?...

Focul rupe din mine,

cu mânie şi-nverşunare rupe...

Şi tu ?...  Tu, plângi că  te doare imaginea flăcării?

protejat copyro!