PENTRU ACEL „MAI TÂRZIU“

Din jungla viselor înmiresmate

nu izgoni taina copilăriei

şi n-o lăsa să-şi piardă rădăcinile

în faţa nimănui,

pentru că

binele şi răul,

frumosul şi urâtul,

iubirea şi ura

nu sunt decât podoabele unui viitor

ce-atârnă de-o-ntâmplare.

De-aceea-ţi spun:

Sădeşte-acum sămânţa-copilăriei!

ochi şi toiag să-ţi fie

pentru acel mai târziu.

ZĂPADA ACEEA

Când nori plini de ură

se adună deasupra capului meu,

uimită mă-ntreb:

unde este zăpada?...

zăpada aceea...

care îmbuna lumea.

ÎNFLORIRE

Vreau să pot privi

cum sufletul tău se deschide

şi un sentiment bun şi drept

se strecoară în inima ta,

învăluind-o pe-a mea

               cu acelaşi parfum.

CĂUTÂNDU-NE  URMELE

În casa iubirii străpunsă de vreme,

cumplit frige frigul

şi-ţi arde obrazul,

cu praful mărunt al zăpezii.

Răni adânci

se desfac,

se refac...

e noapte,

e frig...

şi-am rămas

singuri…

străini…

căutându-ne urmele…

prin casa iubirii.

Protejat copyro/ Viorela Codreanu Tiron

pictura aparţine pictorului francez: Delphin Enjolras

În umbra copacului roşu

Lacrimi de patimă ating pământul

şi pământul devine palid

în umbra copacului roşu,

ce-şi întoarce rădăcinile din pricina furiei.

De ce-mi doresc mângâierea frunzelor

ce se lipesc de geamurile tale

rigide şi opace - ca inima ta –

orbită de insomniile tuturor,

când sufletul meu pluteşte

peste tăcerile tale

şi se sfărâmiţează?

CÂND LUMEA NU TE VEDE

Tristă prietenă a lacurilor verzi,

ce umbre nevăzute ascunzi în umbra nopţii

                                când lumea nu te vede?

Zâmbetul tău – sărutul unui Iude –

e plin de înţelesuri

ce n-ai vrea să le ştii nici tu.

Cât de perfidă-mi eşti ?!

ca să ascunzi în umbre ura

sub blânda ta povară de iubire,

ce nici măcar poveste nu e?

protejat copyright/Viorela Codreanu Tiron

Nu-mi lăsa timp...

Când tu taci, glasul păsărilor dispare

printre frunzişul pomilor,

mi se aşterne toamna peste tâmple

şi este atâta linişte,

că pot auzi şi muzica încă nescrisă!

Numai gândul te mai poate aduce aproape,

ca pe un strop de apă căzut

din preaplinul durerilor mele

sau ca pe un strop de ploaie,

sorbit de pământul uscat,

ce dispare aproape fără să-l vezi.

Când tu taci, se cutremură pământul

şi respiraţia se opreşte

să nu-ţi tulbure liniştea tăcerii.

Se cutremură până şi izvoarele

şi începe să doară dorul de tine.

Nu îmi lăsa timp pentru a învăţa

să mi te-aduc aminte!

RĂSPÂNTII

În gura nopţilor fără de noapte,

pe buzele zilelor fără de zi

se-aşterne tăcerea prelungă,

a timpului netimpuit,

de la răspântia veacurilor

dintre tine şi mine

acolo... unde râul lacrimilor

se-ntâlneşte cu râul disperării.

DEZGOLIŢI-MI LUMINA!

De-abia se-ntrezăreşte

lumina din adâncuri

Aerul de-nălţimi

e prins în păienjenişul de alge

ce mă ţes şi re-ţes

în putreziciunea adâncului

de unde strig:

Dezgoliţi-mi lumina!

UNDE?

Se contopesc izvoarele subterane

fără putinţă de împotrivire

pe nevăzute

neauzite

şi nebănuite albii ascunse

cum fără putinţă de-mpotrivire

iubirea zăgăzuită rupe stăvilarele

cu un torent nestăpânit

rostogolindu-te...

Unde?

protejat copyro/viorela_codreanu_tiron

CUM…?

Cum să-mi găsesc liniştea

în casa sufletului meu

mai asurzitoare decât tunetul,

mai puternică decât un hohot de râs

şi mai năprasnică decât furtuna?

CRISTALE FUMURII

Cristaleîngheţate - amintirile

au început să cadă pe suflet

în sonorităţi cristaline

ce se răsfrâng în mii de vibraţii.

Cu mine

au rămas înserările-nnegurate

rupte din liniştea frunzei încă verde

căzute...

Pământul îşi revendică – şi el – acum

verdele-crud

rătăcit în cristalul fumuriu

al muntelui de gheaţă

care mă cheamă,

mă strigă,

mă ucide...

copyright: Viorela Codreanu Tiron

Dialog simplu

— Sînt iubirea

mila şi mîngîierea

înţelegerea şi speranţa

bucuria, adevărul şi viaţa!

Tu cine eşti?

— Eu?! Omul care-a uitat

                     să se bucure.

Egyszerű párbeszéd

— A szerelem vagyok

a könyörület és simogatás

megértés és remény

az öröm, az igazság és az élet!

Te ki vagy?

— Én?! Az emberekkel elfelejtettem boldog lenni.

Fără titlu

V-am scris povestea mea

pe-o coajă de mesteacăn

ce-am aruncat-o-n foc!

De nu o vreţi:

Vegheaţi!...

Nici o scînteie să nu sară!

Să nu vă ardă pragul minţii!

Cím nélkül

Egy nyirfa kérgére írtam meg mesémet

azt pedig a tűzbe hajítottam.

Ha akarjátok: virrasztok!

Egy szikra se szóródjon szét,

hogy megégesse az értelem küszöbét.

Întotdeauna

Am trăit o mie de vieţi

şi-n fiecare te-am iubit

o dată ca apa,

altă dată ca focul,

apoi, pămînt m-am făcut,

şi cer m-am făcut

risipindu-mă-n ziua şi noaptea

de pe genele tale.

Mélység

Megéltem ezer életet,

mindegyikben szerettelek,

úgy, mint a vizet,

máskor, mint a tüzet

vagy azt, ami a földből teremtődött

majd éggé lettem

elvesztem szemeid

nappalaiban és éjszakáiban.

Acum ca şi atunci

Acum ca şi atunci

vuiesc amintirile

năpăsătoare,

’năbuşitoare,

neostoite,

neobosite,

cum la fel vor vui

cînd noi nu vom mai fi.

Most és mint akkor

Most, mint akkor

emlékek süvítenek

közönyösen,

fojtogatva,

szomjasan,

így fognak körülöttünk üvölteni

akkor is, mikor már nem leszünk.

PROTEJAT COPYRIGHT !

Quante volte?

Quante volte ho spiato i tuoi

sogni nei miei?

e ho visto l’ombra dell’illusione

negli arabeschi astrali

quando le onde lambivano le mie gambe?!

Quante volte ho bruciato alle porte del mare

ricordi-smarriti-fiori-di-sogno-avvizziti

in silenti echi

e tranquille-angosce

disfatte nell’alveo del sonno dall’insonnia ?!

DE CÂTE ORI?

De câte ori am pândit visele tale

în visele mele?

şi am văzut umbra iluziei

în arabescuri stelare

când valurile-mi sărutau picioarele?!

De câte ori am ars la porţile mării

amintiri-rătăcite -  flori-de-vis-ofilite

în tăcute ecouri

şi liniştite-nelinişti

sfărmate-n albia somnului de nesomn?!

 SENTO ANCORA…

Sento ancora il vibrato

del verso dell’usignolo recluso

scatenato come bufera

sopra le mie pianure distese

dove canta ancora

la gioia - del duolo

e lo strazio.

MAI AUD ŞI-ACUM...

Mai aud şi-acum vuietul

din cântecul privighetorii întemniţate          

dezlănţuit ca o vijelie

asupra câmpiilor mele întinse

unde mai cântă

bucuria-durerii

şi jalea.

TANTO, MA TANTO

Tanto, ma tanto amai

e tanto, ma tanto guardai

il ricordo dell’amore,

che gli occhi piansero addolorati –

addolorati fino a disgregarsi.

E tra tutti questi granelli di polve

che copre il verde primaverile,

ti guarderanno sempre quegli occhi…

che il soriso della morte suggellò una volta.

E il mio cuore

ballerà su tutto questo universo

perchè saprà

che dalla polve che ne sarà

potrà sorriderti come ad un estraneo.

ATÂT DE MULT

Atât de mult am iubit

şi-atât de mult am privit

amintirea iubirii,

încât ochii au început să doară -

să doară până la descompunere.

Şi dintre toate aceste fire de praf 

ce acoperă verdele primăverii       

te vor privi mereu ochii  aceia...

pe care surâsul morţii i-a închis cândva.

Şi inima mea

va dansa peste tot acest univers

pentru că va şti

că din pulberea ce va fi

îţi va putea zâmbi ca unui străin.

copyright: Viorela Codreanu Tiron /trad. Geo Vasile

      DIMMI!

Dimmi! da dove iniziano

e da dove giungono i penisieri?

ricordi di un passato che non ho vissuto?

Dove si è perduto il reame

sul quale pure di notte,

i fiori sono raggi di luce?

Dimmi! Mostrami!

Dov’è lo spartiacque delle sorgenti?

il posto dove perfino le anime avvizzite

possono fiorire

almeno una volta?    

        SPUNE-MI!

Spune-mi! de unde încep

şi de unde vin gândurile?

aceste amintiri dintr-un trecut netrăit?

Unde s-a pierdut tărâmul

pe care, până şi noaptea,

florile sunt luminoase?

Spune-mi! Arată-mi!

unde este cumpăna de sus a izvoarelor?

locul în care până şi sufletele uscate

pot înflori

măcar o dată?

     

  TROPPO TEMPO

Troppo tempo fui assente dal mio essere

le braccia incrociate!

Troppo tempo aspettai

la mano tesa verso i tempi!

e ci ho creduto!...

che tutto si compierà da sé.

Troppo tempo lasciai pensare la natura

al mio posto!

E quando decisi di fare qualcosa...

i miei salici erano troppo spogli,

il verso degli uccelli si confondeva

nel rombo dei burroni,

il sangue della musica era già succhiato dai tafani,

e la mia anima era schiacciata

sotto  zoccoli di tori.

                         

                       

                        PREA MULT

Prea mult am fost plecată din mine

şi-am stat cu braţe-ncrucişate!

Prea mult am aşteptat

cu mâna-ntinsă către vremuri!

şi am crezut!...

că toate se vor împlini de la sine.

Prea mult lăsat-am şi natura să cugete

în lipsa mea!

Şi când m-am hotărât să fac ceva...

sălciile mele erau mult prea golaşe,

cântul păsărilor se amestecase

cu zgomotul prăpăstiilor,

sângele muzicii era supt de tăuni,

iar sufletul meu era strivit

sub copite de taur.

Traducere în limba italiană: Geo Vasile/

copyrihgt/ Geo Vasile şi Viorela Codreanu Tiron

  

           

A CHI IMPORTA

A chi importa l’apprensione

e la mestizia delle stelle che calano in me ?

A chi importa le salici che mi rimpiangono,

il fiume che si getta nel lago,

dove galleggia la mia ombra

abbracciata alla sua immagine nell’acqua ?

A chi importa il cielo rovente

con ciocche di capelli canuti

lasciato dalle nubi ormai insofferenti l’azzurro ?

Tantissime domande in me…

cui l’universo risponde

sempre con il suo mutismo.

CUI  ÎI  PASĂ  ?

Cui îi pasă de îngândurarea

şi tristeţea stelelor ce coboară în mine?

Cui îi pasă de salciile ce mă plâng,

de râul ce se aruncă în lac,

unde pluteşte umbra mea

mână în mână cu imaginea ei în apă?

Cui îi pasă de cerul fierbinte

cu suviţe cărunte

rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul?

Atâtea  întrebări îmi rămân ...

la care universul  răspunde

mereu cu marea lui muţenie!

IL DAZIO AL SONNO

Dove potrei trovare la via dell’infanzia,

la culla materna

o il gioco scalzo dei primissimi anni?

Pagai il dazio al sonno!

Pagai il dazio ai sogni!

però non potei raggiungere la terra promessa

e nuoto più avanti all’acme della fatica,

lancinante fatica di me stessa !

VAMA SOMNULUI

Unde-aş putea găsi drumul copilăriei,

leagănul mamei

sau jocul desculţ al prunciei?

Am dat vamă somnului!

Am dat vamă viselor!

dar n-am putut trece în ţara făgăduinţei

şi înot mai departe în miezul oboselii,

sfâşietoare oboseală de mine!

QUANTE VOLTE ?

Quante volte ho spiato i tuoi

sogni nei miei?

e ho visto l’ombra dell’illusione

negli arabeschi astrali

quando le onde lambivano le mie gambe?!

Quante volte ho bruciato alle porte del mare

ricordi-smarriti-fiori-di-sogno-avvizziti

in silenti echi

e tranquille-angosce

disfatte nell’alveo del sonno dall’insonnia ?!

DE CÂTE ORI?

De câte ori am pândit visele tale

în visele mele?

şi am văzut umbra iluziei

în arabescuri stelare

când valurile-mi sărutau picioarele?!

De câte ori am ars la porţile mării

amintiri-rătăcite -  flori-de-vis-ofilite

în tăcute ecouri

şi liniştite-nelinişti

sfărmate-n albia somnului de nesomn?!

versiune în limba italiană: Geo Vasile

(din vol. în curs de apariţie IL SILENZIO DELLE SPINE)

Atentie! protejat copyright!